Nota 5, pentru liceu

Începând cu anul școlar 2014-2015, elevii care nu reușesc să aibă  media de admitere la liceu minim 5 nu vor trece în clasa a IX-a. În ultimii ani, mii de elevi au ajuns pe băncile liceelor cu medii de 2 sau 3, dar, potrivit ministrului Educației, Remus Pricopie, acesta lucru nu va mai fi posibil pe viitor, pentru că vor intra la liceu doar cei cu o medie cel puțin egală cu 5.

În prezent, repartizarea la liceu este electronică și se face pe baza mediei dintre media claselor V-VIII și media notelor obținute la Evaluarea Națională, fiecare având o pierdere de 50%. Astfel, chiar și elevii cu medii foarte mici, sub 5, sunt admiși la liceu. Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, începând cu anul școlar 2014-2015, media de la Evaluarea Națională va conta în proporție de 75% la nota de admitere la liceu, iar mediile din timpul școlii generale vor conta doar în proporție de 25%, iar cei care nu vor avea o medie mai mare de 5 nu vor fi admiși la liceul.

Promovabilitate – 83,73%

Potrivit informaţiilor transmise de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj (ISJ), din cei 3.560 de elevi înscrişi anul acesta la Evaluarea Naţională, peste 2.930 au reușit să obțină o notă mai mare de cinci, doar şapte dintre aceștia obținând  nota maximă la ambele probe ale examenului. Astfel, promovabilitatea la Evaluarea Națională, sesiunea iunie 2013, a fost de  83,73%, cu câteva procente mai mare decât rezultatul din anul şcolar anterior.
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, anul acesta, peste 6.700 de elevi au fost admişi în clasa a IX-a, la prima etapă de repartizare în licee, cu medii sub 5, majoritatea acestora, respectiv 5.066, fiind repartizaţi în unităţi de învăţământ din mediul urban, iar 1.677, în liceele din mediul rural.

Categoria: Dezvăluiri

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad