Nu ajungi la orgasm când faci sex. Cum poţi schimba situaţia? (I)

Trei femei au curajul să admită că au o problemă mare în dormitor. E primul pas către a o rezolva. Vom vedea cum!

Puţin probabil să nu fi avut niciodată un orgasm. Chiar dacă nu l-ai trăit în braţele iubitului, e greu de crezut că nu ai avut niciodată curiozitatea – cum spunea deunăzi o colegă mai cu limba ascuţită – „să iei problema în propriile-ţi mâini” şi să vezi cum e.
Oricum ai fi făcut, vei fi de acord cu definiţia dată de oamenii de ştiinţă: o senzaţie de culme a plăcerii, însoţită de o stare modificată de conştiinţă în care pare că nimic nu mai contează, de intensă plenitudine şi relaxare. La nivel fizic, apar contracţii ale muşchilor vaginali, ai uterului şi ai anusului.  Cu toate că ar trebui să fie cel mai natural lucru, nu sunt multe femeile care au parte de el – cel puţin atunci când fac dragoste. Conform studiului mult mediatizat al companiei Durex, de anul trecut, cam o femeie din trei reuşeşte să atingă orgasmul în urma unui act sexual. Bărbaţii sunt mai norocoşi: 63% juisează.

Din ce cauze nu-l ai?

Poate că-ţi vine să râzi când ţi-o imaginezi pe străbunica gemând de plăcere în braţele unui domn cu mustaţă care nu e rudă cu tine… Dar dacă ea era mai aventuroasă, există mari şanse să fii şi tu la fel. Moştenirea genetică îşi spune cuvântul şi în privinţa capacităţii de a avea orgasm. Femeile mai educate şi inteligente au mai mari şanse să atingă orgasmul, spun oamenii de ştiinţă americani. O importanţă foarte mare o are educaţia religioasă şi atitudinea faţă de sexualitate, care ţi-a fost dată de familie. Dacă părinţii ţi-au inoculat de mică ideea că sexul este păcătos şi murdar, să nu te miri, acum, de ce ai dificultăţi în a atinge orgasmul. Ultimele cercetări de la universităţile din Florida şi New Mexico arată că un partener mai atractiv, care prezintă o simetrie a trăsăturilor feţei, e mai capabil să te aducă până în al nouălea cer decât altul mai puţin dotat din aceste puncte de vedere! Englezii au descoperit că femeile care îşi doresc să aibă copii ating mai multe orgasme, iar chinezii, că femeile sunt foarte impresionate de bărbaţii bogaţi….

Trei mărturii şocante

Lavinia, Cristina şi Mihaela, trei femei cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, au acceptat să ne vorbească despre marea lipsă din viaţa lor: orgasmul. Citeşte poveştile lor în care te poţi regăsi şi tu, precum şi sfaturile noastre, din care poţi afla soluţii la problemele cu care te confrunţi. Nu e chiar atât de greu pe cât pare şi nici eforturile nu sunt foarte mari.

Visătoarea

Îşi doreşte ca iubitul ei să-i facă cadou un orgasm ca-n filme!
Anul ăsta fac 30 de ani şi nu am avut niciodată un orgasm adevărat cu un bărbat. Am o relaţie care împlineşte în iulie zece ani… ştiu, pare o veşnicie! Sincer, şi noi ne simţim copleşiti de acest zece câteodată. El a fost singurul bărbat cu care am făcut sex. Când le aud pe prietenele mele cum fac schimb de poveşti care implică one night stand-uri şi partide de sex atât de hot, simt cum îmi muşc buzele de invidie. Cred că am ratat atâtea lucruri fierbinţi şi poate un orgasm dintr-acelea cum vezi în filme. Am văzut că unele chiar plâng de fericire. Aş vrea şi eu, după ce facem dragoste, să pot să-i spun sincer: Da, am avut şi a fost grozav! Nu ştiu de ce nu ajung la orgasm. Dacă mă ating singură, mi-l produc şi este cu adevărat eliberator. Ştiu că acela este un orgasm cap-coadă, ca să zic aşa, când mă trec toţi fiorii şi simt că nimic numai contează, decât eu şi acele câteva secunde care îmi provoacă o fericire greu de descris. Sunt convinsă că şi comunicarea are rolul ei, dar am tot amânat, şi acum mi-e foarte greu şi penibil să-i spun. O să creadă că în toţi aceşti ani el nu mi-a oferit un orgasm. Şi pe bună dreptate! Caut o soluţie care să mă ajute să ne reinventăm în pat, şi în acelaşi timp, să am parte de primul orgasm adevărat.
Părerea psihologului: amână la nesfârşit confruntările, discuţiile neplăcute, conflictele. Îi e greu să ceară ceea ce îşi doreşte şi să rişte să fie respinsă. Preferă siguranţa unei relaţii, chiar nesatisfăcătoare, în locul riscului.

Altruista

Mimează orgasmul pentru că vrea să-şi vadă iubitul satisfăcut.
Eu nu am avut orgasm. Niciodată. Se poate să fie vina mea, dar nu sunt sigură. De ce spun asta? Am avut, până în prezent, şase parteneri. Sunt convinsă că nici ei nu sunt cei mai experimentaţi bărbaţi, însă nu pot “încerca”" la infinit, până găsesc pe cineva care să mă satisfacă. Actualul meu partener este un tip foarte tandru, care “iroseşte” cel puţin jumătate de oră numai pe preludiu. Nu spun că nu este relaxant, dar după primele cinci minute devine puţin plictisitor… Iar când suntem în pat, nu reuşesc să mă concentrez deloc asupra sexului, mă gândesc la tot felul de chestii. Sunt sigură că nu asta ar trebui să fac, însă nu mă pot abţine. Uneori îmi repet: “Trebuie să-mi placă!”, dar nu simt nicio diferenţă. În sfârşit, atunci când mă încing şi mă relaxez, iubitul meu îmi şopteşte la ureche: “Hai, că eu mai am puţin!” şi se rupe iarăşi totul. Adică mă gândesc că ar trebui să am şi eu orgasm… Dar nu am. Şi atunci mă prefac, ca măcar el să fie fericit. Am observat că “a juca un orgasm” este foarte tare, transpir şi mă deconectez. Ştiu că nu sunt una dintre cele norocoase, care au orgasm cât ai bate din palme, dar nu mă deranjează foarte tare.

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad