Nu ajungi la orgasm când faci sex. Cum poţi schimba situaţia? (II)

Trei femei au curajul să admită că au o problemă mare în dormitor. E primul pas către a o rezolva. Vom vedea cum!
Prefer să ştiu că am situaţia sub control… Nu prea e bine, nu?

Părerea psihologului: nu se simte confortabil cu propria sexualitate, se teme că nu este suficient de atrăgătoare. Compensează aceste îngrijorări mimând că se simte bine, evitând astfel contactul cu propriile-i stări neplăcute.

Îngrijorata

Se teme că lipsa orgasmului o să-i scadă apetitul sexual

De trei luni, am cunoscut un băiat foarte bun şi drăguţ, de care am început să mă îndrăgostesc, şi el de mine. Când am ajuns la partea cu sexul, deşi el a fost foarte romantic, eu n-am simţit nimic. După ce s-a terminat, am început să plâng şi am avut o criză de nervi. Am fugit acasă repede, aşa eram de supărată. Ne înţelegem bine, facem glume pe orice subiect şi, câteodată, mai spune că o să facem dragoste o noapte întreagă numai ca să am orgasm. Nu am avut până acum orgasm de la un contact sexual, trebuie să mă “ajut” cumva singură. O.K., am înţeles că femeile ajung acolo mai greu, dar nu deloc! Să nu fi avut eu norocul să dau peste băiatul potrivit? Am cam obosit să tot mimez orgasmul. Sfârşitul partidei este atunci când iubitul meu ajunge la capăt şi mai mult de atât nu se întâmplă. Deşi am aşteptat acest moment, iar debutul a fost foarte plăcut, nu am ajuns niciodata să am orgasm. De câteva zile cred că sunt frustrată – nu-mi mai place atât de mult sexul şi nici măcar faptul că unul dintre noi are orgasm. Am nevoie de ajutor. Mă simt vinovată că nu am orgasm şi că îl mint.
Părerea psihologului: se obligă să simtă atracţie sexuală faţă de un bărbat. Refuză să vadă că acel bărbat nu este partenerul potrivit şi se refugiază într-o lume a fanteziei. Când realitatea devine neplăcută, consideră că este vina ei.

În al nouălea cer

Nu-i aşa greu pe cât pare să ai orgasm, dacă îi acorzi atenţia cuvenită. Citeşte şi aplică!
Nu-ţi mai face atâtea griji! Toată lumea ştie că femeile îşi fac griji pentru orice. Teoretic, atunci când te afli în braţele iubitului, ideal ar fi să uiţi de orice „to do list”. Inclusiv de „acum trebuie să am orgasm”. Respiră adânc. Fii atentă la fiecare gest. Trăieşte în prezent. Lasă lucrurile să curgă.
Da, comunicarea este esenţială. Dacă el e dezlănţuit atunci când tu ai vrea să savurezi sau schimbă tehnica exact când începuseşi să simţi plăcerea… nu prea ai şanse la al nouălea cer. Spune-i ce-ţi place, cere-i ce-ţi doreşti. Cu voce drăgăstoasă şi sexy – ca să nu obţii efectul contrar.
Preludiul prelungit face minuni. Mângâierile bărbatului tău te ajută să te relaxezi, să te deschizi sufleteşte şi să te simţi apreciată şi iubită. Intimitatea creată te face să devii receptivă la toate senzaţiile. Lubrifierea vaginului va fi abundentă, ceea ce va face ca, în momentul penetrării, plăcerea să fie mai mare şi mult aşteptată.
Cultivă-ţi o atitudine sexuală. Dacă nu eşti obişnuită să ai gânduri “obraznice”, deschide-ţi puţin orizontul. Citeşte literatură erotică, uită-te la filme de dragoste cu scene hot sau filme XXX. Răsfaţă-te: fă câteva şedinţe de saună şi masaj. Ronţăie afrodiziace: ciocolată, migdale, yohimbe…
Exerciţiile Kegel chiar dau rezultate! Nu voi obosi niciodată să repet până când nicio femeie nu se va mai plânge că nu are orgasm: lucrează-ţi muşchii vaginali! Există la orice sex shop bilele gheişei, speciale pentru antrenament. Dar e suficient şi să faci  trei reprize pe zi, a câte 30 de contracţii vaginale rapide, 30 lente şi 30 de împingeri. În maximum o săptămână de lucru, ai toate şansele să obţii orgasmul vieţii tale!
Cunilingus îţi deschide calea. Există bărbaţi care sunt adevăraţi maeştri în arta amorului oral. Şi un singur asemenea orgasm e de ajuns ca să-ţi deschidă calea către unul mai profund, odată cu penetrarea. Secretul e să-i ceri să treacă la fapte imediat ce orgasmul s-a declanşat.
Dacă n-ar ejacula aşa de repede! Sunt multe femei care renunţă la orice interacţiune sexuală pentru a evita frustrarea pe care le-o produce faptul că bărbatul lor ejaculează prea devreme. Cum controlul ejaculării e un subiect delicat pentru orice bărbat, va trebui să-l iei cu binişorul. Cere-i un ritm mai domol la început şi schimbă mişcările când vezi că se încinge. Treptat, veţi reuşi să vă armonizaţi.
Pune mâna pe… situaţie! În timp ce iubitul tău este în tine, iar tu te mişti aşa cum vrei, mângâie-ţi cu delicateţe clitorisul. Combinaţia e fără greş! Şi, ca să nu vii nepregătită la întâlnire, exersează înainte cu un vibrator, să-ţi fie clar către ce scop te îndrepţi. Şi, după cum vei vedea în curând, un orgasm nu vine niciodată singur!

Categoria: Despre sex

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad