Nu au respect pentru Masa Tăcerii: cu picioarele pe opera lui Brâncuși!


O parte a tinerilor noștri concetățeni habar nu au ce înseamnă operele marelui Constantin Brâncuși și nici faptul că nu au voie să își pună picioarele și dosurile pe ele. Nici măcar nu se obosesc să citească plăcuțele din imediata apropiere a operei brâncușiene.

Marți la prânz, patru tinere doamne și domnișoare (gorjence, cel mai probabil – n.red.) au decis cu nonșalanță (indolență, mai bine zis – n.red.) că se pot odihni pe scaunele din jurul Mesei Tăcerii, din Parcul Central. În ciuda faptului că sunt destule bănci în parc, tinerele, printre care și o copilă de școală generală, au luat loc pe scaunele create de Brâncuși. Una dintre femei și-a aprins liniștită țigara și nici că s-a mai mișcat până nu a fumat-o. Din păcate, în zonă, la ora prânzului nu se afla niciunul dintre polițiștii locali care ar trebui să păzească și să protejeze operele brâncușiene. Polițiștii au mai aplicat sancțiuni turiștilor sau chiar gorjenilor care au încălcat regulile.

„Este regretabil! Vom demara un proces de educare în școlile din municipiu!”

Adina Andrițoiu, directoarea Centrului „Constantin Brâncuși”, a declarat că este strict interzisă așezarea cu picioarele pe operele brâncușiene. „Este regretabil ceea ce s-a întâmplat. Este strict interzis ca oricine să pună picioarele pe scaunele sau pe Masa Tăcerii. Poliția locală a aplicat sancțiuni în trecut unor turiști care au încălcat regulile. Tocmai pentru a îi informa, am pus o plăcuță destul de mare lângă operă, sunt indicatoare care arată că nu este voie să stăm pe scaune sau pe Masă. Am decis, alături de domnul primar, să începem un proces de educare în școlile din municipiu. În colaborare cu  ISJ Gorj, vom identifica profesorii care să le poată vorbi elevilor, la ora de dirigenție, despre importanța operelor brâncușiene. Vor veni la noi la Centru și le vom da materiale informative, trebuie ca elevii să înțeleagă importanța operelor lui Constantin Brâncuși, ce înseamnă protejarea și întreținerea lor, ce beneficii pot aduce pe termen lung pentru turismul gorjean. Trebuie ca tineretul să fie conștient de importanța acestor magnifice opere!”, a declarat Adina Andrițoiu.

Scurt istoric al „Ansamblului Brâncuşi”

Ansamblul monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial (potrivit www.inp.org.ro). Ansamblul este o materializare a ancestralei tradiţii româneşti legate de cultul morților. Masa Tăcerii amintește de mesele destinate morților neplecați sau celor veniți „la zile mari”. Scaunele așezate la mare distanță sunt parcă făcute pentru umbrele tăcute ale celor ce nu mai sunt. Poarta Sărutului este descrisă de Brâncuși însuși ca o trecere către „lumea de dincolo”. Coloana fără sfârșit este un cântec etern care ne duce cu sine în infinit, o scară către cer. Ansamblul Constantin Brâncuși cinstește moartea eroică, dar în același timp aduce un elogiu vieții nepieritoare.

Poarta Sărutului, supusă unor lucrări de intervenție

Restaurată acum 10 ani
Poarta Sărutului a fost restaurată în totalitate în anul 2003, cu fonduri de la Banca Mondială, dar operaţiunile care trebuia executate atunci au generat dispute între proiectanţi şi restauratori, calitatea finală a acestora nefiind însă cea mai bună. Poarta Sărutului face parte, alături de Coloana Infinită, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, pe care Constantin Brâncuşi l-a realizat în 1937, la Târgu Jiu, în memoria eroilor căzuţi în primul război mondial.

Poarta Sărutului din Parcul Central va fi supusă unor lucrări de intervenție care au demarat ieri.
Institutul Național al Patrimoniului este organismul care finanțează lucrările de restaurare/conservare pentru componenta artistică și de piatră a Porții Sărutului de la Târgu-Jiu. Monumentul emblematic face parte din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, obiectiv care va fi înscris in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, începând cu anul 2015. În vederea realizării proiectului de restaurare și conservare, Institutul Național al Patrimoniului a alocat fonduri în valoare de 371.656,44 lei. Astfel, operațiunile executate la „Poarta Sărutului” includ: înlocuirea tablei de plumb existentă, aplicarea unei izolații bituminoase, curățarea pietrei, biocidare și hidrofugare. „Au început lucrările de intervenție asupra Porții Sărutului. Se va înlocui placa de plumb de deasupra Porții, la care s-au observat probleme de izolație de-a lungul anilor și tocmai de aceea se fac aceste lucrări. În 30 de zile se va finaliza această lucrare. Se va îndepărta placa de plumb, se va observa ce este sub placă, se vor lua măsurile tehnice care se impun”, a spus Adina Andrițoiu, directoarea Centrului „Constantin Brâncuși”.

Va fi înlocuită placa de plumb de deasupra Porții

Un grup alcătuit din arhitecți/urbaniști, istorici de artă și arheologi ai INP (potrivit unui comunicat al INP – n.red.), împreună cu Ministerul Culturii și cu autoritățile locale din Gorj, au întreprins în ultimele luni proceduri și acțiuni complexe pentru ca dosarul complet să ajungă la UNESCO. Includerea operei lui Brâncuși de la Târgu Jiu în patrimoniul mondial UNESCO este un proces la capătul căruia România va promova un nou ansamblu de valoare culturală universală și va aduce un binemeritat tribut marelui artist. „Sunt lucrări de conservare suplimentară, se referă la o verificare a învelitorii superioare, care va fi înlocuită. Sunt lucrări prin desfacerea învelitorii, se va face o analiză de verificare, la exterior se vor face lucrări de biocidare, în patru săptămâni vom termina”, a declarat Daniel Sabău, reprezentantul firmei care se ocupă de lucrările de intervenție.


Categoria: ReportajSocial

Tags: , , , ,

Commentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. dandana says:

    Ca sa poti sa sti ,sa intelegi,trebuia cindva sa vrei sa cunosti ! Ca sa afli ,sa cunosti,trebuie sa poti sa sti ,,a citi,, ! Nu inteleg de ce va mira!? Nu este rezultatul ,,educatiei,, moderne!?

    Thumb up 1 Thumb down 0

  2. ion says:

    politistii comunitari care se plimba toata ziua prin parc(pentru asa ceva…sa pazeasac operele) cum de nu le-au vazut pe domnisoare ?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  3. ByREV says:

    Ce-are zice brabcusi saracu: uite si la astia, le-am facut un lucru util, acum se zgeiesc la ea in loc sa se aseze la masa, sa scoata branza, sunca si prazu, kilu de tuica … ;) ))

    Pentru fotografii nu cred ca se uzeaza scaunele alea in 10 mii de ani, dar ca sa stai cu picioarele pe ele, sa fumezi ca la bar, asta este de prost gust.

    Mai degraba as zice ca aleea aia de rahat prin care s-au sifonat niste bani, ne face de 100 de ori mai de rahat in fata vizitatorilor decat prezenta unor tinere pe scaune, dar asa suntem noi … uitam repede ce este mai important! Fetele vin si pleaca in 2-3 minute, aleea aia cu “beton sfaramat” este acolo de ani de zile, nu va sare fratilor in ochi zi de zi !?

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad