Nu poate folosi denumirea Universitatea și nu are bani să funcționeze

Astăzi este ziua decisivă pentru echipa lui Mititelu, care va afla în ce condiții va avea dreptul să evolueze în liga secundă. Comisia de Disciplină a FRF va purica dosarul depus de reprezentanții patronului. Semnalele care vin de la București nu sunt dintre cele mai bune.

Comisia de Disciplină a FRF, reunită în cursul săptămânii trecute pentru analizarea dosarului FC Universitatea Craiova de înscriere în liga a doua, a amânat o decizie în acest sens pentru astăzi, ora 14:00. Viorel Duru, membru al Comisiei de analizare a cererilor de înscriere, a scăpat spre presă un document (vezi facsimil), în care scrie negru pe alb: „Echipa Fotbal Club Universitatea Craiova nu este club de fotbal afiliat la FRF (…) Prin urmare, denumirea Universitatea Craiova nu poate fi folosită de clubul Fotbal Club U Craiova SA”. Cu alte cuvinte, federalii susțin că echipa de acum nu are nimic în comun cu clubul repus în drepturi de Curtea de Apel București, în vara lui 2012.

Nu are bani!

O altă remarcă a Comisiei federale are în vedere lipsa surselor de finanțare pentru a performa. Raportul a descoperit doar 200.000 de euro, apreciați drept total insuficienți pentru a funcționa o echipă în B. Conducătorii fotbalului românesc apreciază că nu se poate susține o echipă în liga secundă și încă cinci de juniori cu această sumă.

Datorii de peste 800.000 euro

În cazul în care înscrierea se face pe vechea societate, ies la iveală datoriile din urmă, acumulate de club, care se reactivează. Pe lângă de acum celebrele 4 milioane de euro la Fisc și 7 la Pițurcă, federalii au evidențiat încă vreo 800.000 de euro datorii cumulate la LPF, FRF – provenite din amenzi, și la foști jucători, cum ar fi Gargorov, Iliev ori Vali Badea. Date fiind circumstanțele de mai sus, este destul de clar că șansele ca echipa lui Mititelu să se înscrie în competiție sunt reduse. Până la urmă, dacă nu va apărea o nouă amânare, astăzi se va afla dacă Universitatea Craiova va evolua în liga secundă.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad