Nu și-a dus armele la armurier și s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 32 ani nu a depus la un armurier autorizat două arme neletale de tir cu aer comprimat înscrise în permis, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Persoana în cauză, ce fusese autorizată pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii letale de vânătoare, nu a respectat obligaţiile prevăzute de legea menţionată, având obligaţia de a se prezenta la structura de poliţie competentă, cu cele două arme neletale de tir sportiv cu aer comprimat şi documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă, care se realizează la o perioadă de 5 ani. Deoarece nu s-a conformat acestei obligaţii, iar după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă nu a depus armele, în termen de 10 zile, la un armurier autorizat, poliţiştii s-au autosesizat cu privire la faptul că gorjeanul nu a respectat regimul armelor şi muniţiilor. Armele de tir deţinute, fără drept, au fost ridicate de poliţişti, până la finalizarea cercetărilor. În prezent, poliţiştii îl cercetează pe suspect sub aspectul comiterii infracţiunii de nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, faptă pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Categoria: Eveniment

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad