O cunoscută interpretă de muzică populară a trecut printr-o experiență traumatizantă în vacanță

Nu toate vacanțele se dovedesc a fi un concediu relaxant, fără griji sau probleme. Se întâmplă de foarte multe ori ca aceia care aleg să plece din țară în concediu să întâmpine diverse peripeții. Fie că este vorba despre nereguli la hotelul la care se cazează, fie că este vorba despre avionul care întârzie sau despre mâncarea cu specific local care nu este întocmai pe gustul celor care  servesc, mereu există mici detalii care pot strica o vacanță. Interpreta de muzică populară Ornela Pasăre a trecut și ea de curând printr-o astfel de experiență.

Ornela și soțul ei, Marius, au ales să își petreacă vacanța de anul acesta în insula Corfu. Cei doi au petrecut 10 zile în Grecia și au avut ocazia să încerce o mulțime de lucruri noi. Printre curiozitățile solistei s-a numărat și una culinară. Ornela a vrut să guste un fruct de cactus și pentru că a fost prima dată când a făcut acest lucru, solista s-a trezit cu un țep mai mare de un centimetru care i-a rămas înfipt în limbă. „Nu l-am curăţat bine şi un ţep de peste un centimetru mi-a intrat în limbă; era să-l înghit. M-am speriat foarte tare, nu mai spun de durere. Mi l-a scos soţul meu. Am zis că mor în vacanţă. Dacă le cumpăram din piaţă, erau bine curăţate, dar noi le-am luat dintr-o curte”, a spus Ornela Pasăre.
Chiar dacă întâmplarea cu fructul de cactus nu a fost una foarte fericită, interpreta de muzică populară a trăit și momente frumoase pe parcursul vacanței: a făcut snorkeling, a vizitat muntele Athos și s-a plimbat cu submarinul. „Călătoria cu submarinul a fost ceva de vis. De fapt, este un vapor care are un compartiment sub apă. Doi scafandri fac show pentru turişti. Au adus o caracatiţă să o vedem mai de aproape, s-au jucat cu peştii şi au făcut un adevărat spectacol cu leii de mare. Călătoria a durat vreo două ore”, a spus interpreta.

Categoria: Monden

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad