O fostă profesoară universitară, găzduită la Casa Iris, locul celor fără adăpost

O fostă profesoară universitară, care a predat ani de zile la o universitate din Brașov, este găzduită de ceva vreme la Casa Iris, locul unde își găsesc un refugiu persoanele fără adăpost. Fosta profesoară este inginer, economist şi are doctoratul în economie generală, obţinut la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Din păcate, femeia nu reușește să își găsească un loc de muncă.

Rămasă fără serviciu, ducând o viață grea, fostul cadrul universitar a povestit că s-a întors la Târgu Jiu pentru că de aici sunt părinţii şi aici deţine două case naţionalizate. Imobilele sunt situate pe strada Traian, din municipiul Târgu Jiu. „Locuiesc de o lună de zile în acest adăpost al celor care nu au unde să stea. Am fost evacuată din casa în care stăteam şi am ajuns la Târgu Jiu, unde trebuie să îmi recuperez casele care îmi aparţin şi care sunt situate pe strada Traian. Este un proces de durată şi probabil că voi mai fi nevoită să locuiesc la centrul Direcţiei de Asistenţă Socială. Aici sunt condiţii bune – ai unde să dormi noaptea, unde să faci duş şi să îţi pregăteşti masa. Am scris cărţi şi am predat la Universitatea «Dimitrie Cantemir» şi la «Transilvania», în Braşov. Acum am ajuns în situaţia aceasta. Încerc să îmi caut un loc de muncă în Târgu Jiu. În Braşov este foarte greu pentru că sunt 50.000 de şomeri. Am auzit că şi aici este la fel de greu, dar am găsit ajutor în ceea ce priveşte asistenţa socială”, a spus doamna Luminiţa N. Teodora Ciobanu, directoarea Direcției de Protecție Socială din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, a declarat că doamna Luminița se încadra pentru a putea fi primită la Casa Iris. „Se încadra să fie primită la centrul nostru şi beneficiază de un acoperiş deasupra capului. Avem în total 32 de locuri, 16 pentru femei şi 16 pentru bărbaţi. În compartimentul pentru femei avem 11 femei şi şapte copii, iar la bărbaţi sunt 11 locuri ocupate. Unii dintre ei vor primi locuinţe sociale. La noi au dreptul să stea trei luni, după care trebuie să plece. Iarna însă, mai ales dacă este vorba de femei, bătrâni şi copii, nu ai cum să îi laşi pe afară. Oricum îi aduce înapoi poliţia, dacă îi găseşte pe străzi”, a precizat Teodora Ciobanu, din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Categoria: Eveniment

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad