O nouă materie pentru elevi

Începând de anul viitor, este foarte probabil ca elevii să aibă o nouă materie în orar. Este vorba despre o materie propusă de către Ministerul Sănătății, menită să îmbunătățească starea de sănătate a elevilor. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, noua materie ar urma să fie obligatorie, alături de orele de Educație fizică. „Deja am deschis discuţiile cu Ministerul Educaţiei Naţionale în ceea ce s-ar numi introducerea Educaţiei sanitare în şcoli. Când spunem introducerea Educaţiei sanitare în şcoli, noi spunem mai mult decât s-au repezit unii politicieni să spună: ştiţi că şi acum putem să facem. Sigur că putem să facem, dar putem să facem opţional. Vrem să fie o disciplină obligatorie, astfel încât să ne atingem obiectivul. Cu cât lăsăm lucrurile mai voluntare, cu atât rezultatele vor fi mai mici sau mai îndepărtate. Cu cât le reglementăm mai bine, cu atât putem să le urmărim, să intervenim, să corectăm şi să ne aşteptăm la rezultate corecte, pozitive”, a spus ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

Sancțiuni pentru cei care nu se îngrijesc de sănătatea lor

Eugen Nicolaescu a precizat și faptul că, pe viitor, cei care nu vor avea grijă de sănătatea lor ar putea fi sancționați, făcând referire la Programul național de evaluare a stării de sănătate a populației, desfășurat în perioada 2007-2008, program la care mulți dintre români au ales să nu participe. „O parte dintre cetăţeni nu au vrut să se prezinte la un asemenea program. Şi ne gândim ca în viitor să introducem sancţiuni împotriva celor care nu vor să aibă grijă de sănătatea lor. Statul oferă toate posibilităţile, dar şi cetăţeanul trebuie să aibă responsabilitate, pentru că, până la urmă, trebuie şi el să înţeleagă că, aşa cum îşi poartă de grijă, aşa va trăi”, a spus ministrul.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad