O șoferiță neatentă, vinovată de producerea unui accident rutier

Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați vineri seara, de către un participant la traficul rutier, despre faptul că pe DN 67, în cartierul Slobozia, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că M.N.M., de 40 ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DN 67-pe raza municipiului Târgu-Jiu, cartier Slobozia, din direcţia Băleşti către Târgu-Jiu, la km 79 +300 m, a efectuat manevra de întoarcere. Neasigurându-se corespunzător, conducătoarea auto M.N.M. nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat cu autovehiculul  în autoturismului condus de S.C., de 28 ani, din comuna Teleşti. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, care au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul „Tudor Vladimirescu” – Secţia U.P.U,  pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto a fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad