Oare de ce?!

Avem următoarea paradigmă: Cârciumaru îl vrea pe Condescu (oare de ce?), Călinoiu nu (oare de ce?). Condescu nu mai e, ca atitudine, ca demersuri, ce a fost pe vremea când avea puterea, membrii de sindicat par a fi, în cel mai fericit caz, indiferenţi faţă de soarta şefului lor, conducerea CEO îl suspicionează pe Marin Condescu că nu ar fi cheltuit tocmai corect banii echipei de fotbal, în timp ce acesta susţine că, dimpotrivă, i-a gospodărit cu multă sârguinţă. Nu vi se pare acest tablou ca având un autentic specific românesc? Un pic mioritic, un pic caragialesc şi chiar ideea mănăstirii lui Manole îşi poate găsi rostul în această zidire din care răzbat contrariile ce, într-un mod nefiresc, formează un întreg dizgraţios, dar şi frumos. Contradictorialitatea evidențelor sfârşeşte, în cele din urmă, într-o descompunere aproape chimică, non-umană, cu atât mai puţin raţională. Toţi cei implicaţi în acest tablou vorbesc în numele a ceva şi al cuiva, ca şi când ei ar fi noi şi interesele celor mulţi ar fi şi ale lor, ale celor puţini. Este adevărat că ei pot fura în numele nostru, însă exclusiv în conturile lor. Se şi pot război în numele nostru, însă e clar, exclusiv pentru problemele lor. Dar şi norodul are partea lui de nerozie – şi încă mare -, pentru că, dintr-un motiv sau altul (motivele reclamă doar justificarea unei prostii organice), a simţit nevoia să se lipească, să se infiltreze, să se asocieze cu o tabără orală, aşa că e de ajuns să citeşti presa într-o zi sau să asculţi radiourile şi să observi că unii sunt cu alţii, iar ceilalţi cu ceilalţi. Dar şi pe stradă, dacă ai proasta inspiraţie să deschizi acest subiect, imediat eşti pălit drept în moalele indiferenței, dacă o ai, de bâzdoaca oamenilor care, observi cu uşurinţă, că nu ştiu de ce, dar totuşi sunt de partea cuiva.

Condamnarea unui cadavru…act de justiţie?!

Am lăsat câteva zile să treacă peste evenimentul tragic care a consemnat moartea lui Ion Pătruţ, tocmai pentru a ieşi din starea subiectivă. Vreau să subliniez că nu l-am cunoscut niciodată pe acest domn, însă m-a revoltat profund decizia judecătorilor care nu este nici legală, nici temeinică, ci departe, departe rătăcită de orice spirit al actului de justiţie.
Pedeapsa în sine are ca scop natural îndreptarea „păcătosului”. Un om care comite o infracţiune nu primeşte o pedeapsă doar aşa, fără rost, doar pentru că a comis infracţiunea respectivă, ci, măcar la nivel de teorie, se vorbeşte de pedeapsă ca mijloc, iar recuperarea sau îndreptarea făptuitorului este scopul în sine. Prin urmare, cărui principiu de drept ar mai fi folosit condamnarea unui cadavru?! Căci dincolo sunt altele procedurile judecăţii, dacă or fi. O hotărâre primită aici nu-l poate amnistia de eventualele consecinţe ale Judecăţii de Apoi. Mă tot gândesc ce procese dezastruoase de conştiinţă ar putea avea un judecător care sigur, în mod involuntar, a hotărât ca un inculpat să moară într-un spaţiu de detenţie.  Oricât ar părea de neverosimil, cea mai importantă dorinţă din întreaga viaţă a unui om este aceea de a muri în patul său, eventual în preajma familiei, fiindcă nu moartea în sine până la urmă e o problemă, ci, vorba lui Paler, veşnicia ei. Faptul că te desparţi definitiv (mai mult decât definitiv, întrucât chiar definitivul stabileşte totuşi ceva) de cei dragi, că nu o să-i mai vezi niciodată, este, probabil, mecanismul care dezvoltă anxietatea în faţa morţii. De aici şi sintagma „Să mor în patul meu”. Sunt oameni mulţi care renunţă la îngrijirea dintr-un spital şi pe semnătură hotărăsc să meargă acasă. Imaginaţi-vă câtă valoare are patul de acasă, atâta timp cât cel în cauză renunţă la şansa, poate mică, dar totuşi o şansă, pe care i-ar da-o rămânerea în spital. De ce, domnilor judecători? Cui foloseşte sau cui a folosit, cărui act de justiţie, o asemenea decizie? Şi celui mai mare criminal care e condamnat la moarte i se satisface o ultimă dorinţă, mică, de bun simţ, dar i se satisface.

Categoria: Editorial

Tags:

Commentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Elena says:

    Multi vorbesc cu Dumnezeu , se pare insa ca tie iti raspunde :}

    Thumb up 0 Thumb down 1

  2. T. says:

    Chestia cu,,veşnicia morţii”cred că are totuşi un alt părinte.

    Thumb up 2 Thumb down 1

  3. andra says:

    @ T.:
    Asa imi pare si mie. S-o numi Alexandru Vlahuta…

    Thumb up 2 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad