Octavian Graure, la răfuială cu trei sindicate, în instanță

• Fondurile pentru sindicate, revendicate de lideri
• Tiberiu Trotea și Daniel Burlan, în așteptare
Primul termen în procesul intentat de conducerea CE Turceni celor trei sindicate, în vederea eliminării cotei acordată organizațiilor, de 6,5 la mie din fondul de salarii, este astăzi, la Tribunalul Gorj. Până în prezent, este singurul director din energie care se războiește, pentru că nu mai vrea să dea bani sindicatelor. De menționat este că nici Tiberiu Trotea, de la CE Rovinari, și nici directorul SNLO, Daniel Burlan, nu i-au împărtășit ideea.
Șefii sindicali au declarat că sunt pregătiți „de luptă”, spuând că vor aduce argumente solide în fața judecătorilor, privind legalitatea acordării cotei financiare.
Stau deoparte
Ceilalți doi directori ai societăților de stat, Tiberiu Trotea și Daniel Burlan, nu s-au implicat în conflictul declanșat de Octavian Graure, dar au cerut lămuriri la Ministerul Muncii. În noua legislație, prevederea privind constituirea unor fonduri pentru sindicate a dispărut, însă există această posibilitate, stipulată în Codul Fiscal. Acest aspect este unul dintre argumentele pe care le vor aduce sindicatele, în instanță.
„E un subiect care mă face să râd”
Liderul Sindicatului Energia Rovinari, din cadrul Complexului Rovinari, Constantin Mitrescu, a declarat că nu va face nicio intervenție în procesul dintre CE Turceni și sindicate. „Noi avem această cotă prevăzută în contractul colectiv de muncă. Vechea lege a fost asimilată cu toate articolele de noul Cod Social. Din aceste articole a dispărut cel care prevede că din fondurile patronatului și sindicatului se poate constitui un fond destinat urmăririi contractului colectiv de muncă. În unele societăți s-a raportat la fondul de salarii, la altele la salariul minim pe economie. Noi îl avem negociat în contractul colectiv de muncă (CCM), ce este de fapt o lege a părților. Este adevărat că în noua legislație, acea prevedere a dispărut, însă ea există în Codul Fiscal”, a mai spus liderul Mitrescu.
„De ce l-au mai semnat?”
Sindicatele din CE Rovinari nu vor face nicio intervenție în procesul de astăzi și asta, pentru că tema cotei stârnește… râsul: „Este un subiect care mă face să râd. Această cotă pentru sindicate a fost negociată între administrație și sindicate. Acum, ce facem, atunci când s-a semnat, nu a existat responsabilitate? De ce a mai semnat administrația, dacă acum cere eliminarea unei prevederi negociate, în instanță?”, se întreabă Constantin Mitrescu. Acesta mai spune că CE Turceni nu are șanse să câștige procesul împotriva sindicatelor, în ideea că CCM-ul a fost semnat de ambele părți.
Categoria: Dezvăluiri






la puscarie domnilor pitaroiuuuu si domnule graureeeeeeeeee