Octogenară, accidentată din neatenție

Poliţiştii din oraşul Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi de medicul de serviciu de la Spitalul de Urgență Cărbuneşti, despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o femeie în vârstă de 80 ani, din comuna Albeni, pentru a solicita îngrijiri medicale, declarând că a fost victima unui accident de circulaţie. În urma activităţilor activităţilor de cercetare, poliţiştii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au stabilit că U.V., de 50 ani, din comuna Albeni, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675B, a efectuat manevra de depăşire a unui vehicul (motosapă cu remorcă) condus de D.R., de 39 ani, din aceeaşi localitate, pe care l-a acroşat. Din remorca vehiculului a căzut pe carosabil o femeie în vârstă de 80 ani, care a suferit leziuni. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit un dosar sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările continuând pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Categoria: Actualitate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad