Ofiţerul Filiş, în greva foamei. ANP a ignorat decizia instanţei de a-l repune în funcţia de şef al fostei SIPA

George Filiş, inspector în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu a luat, luni, 26 august, decizia de a intra în greva foamei ca semn de protest faţă de nedreptăţile la care consideră că este supus de către conducerea instituţiei. Ofiţerul a câştigat irevocabil, în urmă cu o lună, dreptul de a fi repus pe o funcţie pe care a avut-o până la sfârşitul lui septembrie 2010, însă şefii săi din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, nu s-au grăbit să respecte hotărârea judecătorească.

Inspectorul de penitenciare George Filiş a fost, în urmă cu trei ani, şeful Biroului de Prevenire a Criminalităţii în Mediul Penitenciar, fostul SIPA, la instituţia de deţinere de la Târgu-Jiu, fiind ulterior revocat din funcţie. Ofiţerul a acţionat în judecată ANP şi, în iulie a.c., Curtea de Apel Craiova a decis înlocuirea sancţiunii revocării sale din funcţie cu diminuarea drepturilor salariale pe o perioadă de trei luni. Din momentul în care magistraţii au dat hotărârea, George Filiş a aşteptat ca cei din conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să o respecte şi să fie repus pe postul pentru care s-a luptat în instanţă. Cu toate că este funcţionar public cu statut special, definitiv în acest post, conducerea ANP, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Justiţie, a decis să numească în funcţie un debutant, care nu deţine nici certificat ORNIS. Preferatul ANP poate intra în posesia documentului care-i conferă dreptul de a avea acces la acte şi informaţii clasificate abia peste şase luni.

Hotărârile instanţelor, favorabile lui Filiş

De altfel, Filiş a avut câştig de cauză în toate demersurile pe care le-a iniţiat în instanţă împotriva deciziilor conducerii Penitenciarului Tg-Jiu şi a ANP, ceea ce dovedeşte că acestea au fost abuzive. Unele surse susţin că în dosarul în care ofiţerul s-a judecat pentru reîncadrarea pe fostul de şef al BPCMP, au fost folosite chiar documente false împotriva sa, acest lucru fiind demonstrat de o anchetă a procurorilor. Curtea de Apel Craiova a anulat, în parte, chiar un ordin al Ministerului Justiţiei, din iunie 2011, prin care fusese desfiinţată  funcţia de Şef Birou Prevenirea Criminalităţii în Mediul Penitenciar la Penitenciarul Târgu Jiu.
Inspectorul a recurs la o măsură mai puţin uzitată în branşă şi anume greva foamei, pentru a atrage atenţia asupra abuzurilor la care a fost supus în ultimii trei ani şi va solicita o audienţă la ministrul Justiţiei pentru a-i aduce la cunoştinţă situaţia sa.
Contactaţi telefonic, reprezentanţii penitenciarului s-au codit în a da un punct de vedere faţă de această situaţie, iar directorul instituţiei, Ion Popescu, nu a fost de găsit.
Nici cei de la Biroul de presă al ANP nu au dorit să ofere vreun punct de vedere, însă au confirmat că nu fusese anunţat, de către conducerea Penitenciarului Tg-Jiu, faptul că un ofiţer a decis să intre în greva foamei.

Categoria: Eveniment

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad