Patronul Macofil, răpus de cancer, în închisoare. Tribunalul Gorj îi amânase judecarea întreruperii executării pedepsei, în septembrie

Ion Pătruţ, acţionarul majoritar al firmei Macofil SA Târgu-Jiu, a decedat, vineri noaptea, într-un spital din Bucureşti, după trei luni de detenţie din cei aproape trei ani şi jumătate pe care-i avea de executat. O boală letală cu care s-a luptat în ultimul timp, acelerată de stres, după cum afirmă prietenii, l-a doborât în cele din urmă înainte ca cererea sa de înterupere a pedepsei să fie judecată de Tribunalul Gorj.  Cu toate că în astfel de cazuri întreaga procedură poate fi grăbită, având la bază atât considerente legale, dar mai ales umane, pentru ca bolnavul să-şi trăiască ultimele clipe acasă, în această situaţie problema urma a fi tranşată la sfârşitul acestei luni. Asta iniţial pentru că, deşi era vorba de cancer în fază terminală,  termenul a fost preschimbat şi urma să se judece la începutul lunii septembrie.

Achitat şi condamnat în aceeaşi cauză

Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Macofil, în vârstă de 74 de ani, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie în luna februarie 2011 pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă calificată, uz de fals în formă continuată şi spirijinirea unui grup infracţional, într-o poveste încâlcită  în care unul dintre protagonişti a fost deja celebrul Constantin Bucloiu. Acesta împreună cu alte persoane au cumpărat în leasing diverse utilaje pentru care nu au mai achitat ratele dar nici nu le-au înapoiat firmelor de unde au fost achiziţionate.  Organele de cercetare penală, iar apoi judecătorii, au stabilit că şi Pătruţ a fost băgat în această afacere, motiv pentru care dosarul său a urmat etapele legale iar omul de afaceri a fost, iniţial, achitat de către Tribunalul Gorj pentru toate capetele de acuzare. Curtea de Apel Craiova nu a fost de acord cu decizia magistraţilor gorjeni şi l-a condamnat pe Ion Pătruţ, în iulie 2012, la cinci ani de închisoare cu executare, pedeapă ce a părut prea drastică magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au redus perioada de detenţie la trei ani şi patru luni de închisoare.  Imediat ce hotărârea a rămas definitivă, în luna aprilie a acestui an, Ion Pătruţ s-a prezentat la Penitenciarul Târgu-Jiu pentru a fi încarcerat.

Tratat de cancer cu… amânare

Având în vedere că în urmă cu trei ani suferise, la Timişoara, o intervenţie chirurgicală pe cord deschis fiind cardiac, Pătruţ a stat în cele trei luni de detenţie în infirmeria Penitenciarului Tg-Jiu. Între timp, o altă afecţiune medicală, de data asta la colon, a început să-i facă probleme afaceristului, motiv pentru care a şi fost internat, în urmă cu o lună de zile, la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu.
Pe data de 4 iulie a.c., în numele său, a fost depusă la Tribunalul Gorj o cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale. Primul termen s-a judecat pe data de 31 iulie când magistraţii au decis să amâne judecarea acesteia până pe data de 28 august pentru a se putea primi un raport de expertiză medico-legală de la Institutul Naţional „Mina Minovici” Bucureşti, unde Ion Pătruţ urma a fi diagnosticat pentru a se putea stabili dacă va fi eliberat sau nu. Cu toate că pe portalul instanţelor apare data de 28 august ca ziua în care cererea lui Pătruţ va fi judecat, s-a hotărât o alta, pe 11 septembrie, probabil pentru că magistraţii sunt în vacanţă şi nimic, nici chiar moartea iminentă a unui om, nu trebuie să le strice zilele de odihnă.  Boala fostului patron al Macofil n-a mai aşteptat să treacă vacanţa judecătorească, aşa că Ion Pătruţ nu va mai veni în instanţă să dovedească că este bolnav, moartea care a intervenit între timp, aducând argumentul suprem.
Surse judiciare susţin că dacă ar fi existat un pic de bunăvoinţă şi compasiune din partea celor care decideau dacă fostul director moare în detenţie sau în mijlocul familiei, s-ar fi putut găsi o cale legală ca să i se înterupă pedeapsa.

Înmormântare la Polovragi

Acţionarul majoritar al Macofil a decedat în Spitalul Regina Maria din Bucureşti, unde era internat, ca şi deţinut, de câteva zile. În cursul acestei seri el va fi adus la  locuinţa sa din Târgu-Jiu urmând ca miercuri să fie înmormântat la Polovragi.
Ion Pătruţ a ocupat, de-a lungul vremii, mai multe funcţii de conducere fiind director la IJIL, actuala uzină de reparaţii miniere de lângă Podul Jiului, IJCM, fostul Citex. La începutul anilor ´80 a venit la Macofil unde a devenit, mai târziu, acţionar majoritar şi a investit peste 12 milioane de euro.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Commentarii (6)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. gorjanul says:

    Dca vroiai sa faci o poza cu ce realizase Patrut la Macofil trbuia sa intri in fabrica .Asa stiti voi sa faceti imagine celor care fac ceva,halal presa!HALAL JUSTITIE-LASAT TOTI ORDINARII AFARA IAR PE CEL CARE LASA CEVA IN VATRA GORJENEASCA,IL LEGATI SI’L OMORATI.SIMTE-TE VINOVAT DE MOARTEA UNUI MARE ,,OM”DOMNULE JUDECATOR SI CERETE AFARA LA CULES PORUMB,IMI VINE SA VA IMPUSC PE TOTI CEI CARE CREDETI CA FACETI DREPTATE!!!!

    Thumb up 3 Thumb down 0

  2. gorjanul says:

    DUMNEZEU SA VA ODIHNEASCA DOMNULE INGINER!

    Thumb up 3 Thumb down 0

  3. Elena says:

    Moartea : singura noastra certitudine …

    Thumb up 2 Thumb down 0

  4. V.H says:

    justitie=mangleala.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  5. gheorghe pasarin says:

    Dumnezeu sa va odihneasca Domnule Patrut, putini oameni ca dvs.

    Thumb up 1 Thumb down 1

  6. D-ZEU SA-L ODIHNEASCA says:

    CAND CEI CE JUDECA TE CRED CA ESTI BOLNAV ATUNCI CAND TE VAD MORT ASTA E JUSTITIA IN ROMANIA.NICIODATA NU AI SA VEZI MILA DE LA CEI CE TE JUDECA PENTRU CA EI SE CRED ZEII DREPTATII IN ROMANIA .ASA O SA-I JUDECE SI PE EI D-ZEU BINEINTELES PE CEI DIN JUSTITIE CARE SUNT CORUPTI CA D-ZEU LE DA SI LOR CATE O PALMA DAR TOATE BLESTMELE SE PUN PE COPIII LOR CARE SUNT NEVINOVATI DIN CAUZA CELOR CARE JUDECA PE NEDREPT.ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU DUPA CUM JUDECA SI EI.

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad