Percheziții la Padeș: polițiștii au confiscat arme furate din Franța și folosite la braconaj

Echipe din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, alături de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, au efectuat vineri mai multe descinderi la locuinţele unor cetăţeni din comuna Padeş. Au fost efectuate 28 de percheziţii ca urmare a unor informaţii conform cărora o serie de arme furate din Franţa sunt folosite la braconaj în pădurile din Padeş şi din Gorj. Percheziții au fost efectuate în șapte județe.

 

Acţiunea a vizat probarea activităţii infracţionale a unui grup infracţional organizat, specializat în infracţiuni la regimul armelor, respectiv contrabandă, operaţiuni fără drept cu arme şi muniţii, deţinere ilegală de arme şi muniţii şi braconaj cinegetic.

Peste 200 de poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi poliţişti de la Serviciile arme, explozivi şi substanţe periculoase de la I.P.J. Gorj, Dolj, Mehedinţi, Constanţa, Caraş-Severin, Hunedoara şi Vâlcea, împreună cu luptători de intervenţie specială şi jandarmi, au efectuat 31 de percheziţii domiciliare, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Gorj, în judeţele Gorj (23), Dolj (2), Constanţa (3) şi Mehedinţi (3). De asemenea, în baza mandatelor de aducere, au fost conduse la sediul Parchetului 13 persoane. Oamenii legii au descins vineri dimineața în comuna Padeş în căutarea de arme furate şi alte probe privind acte de braconaj, iar vineri după-amiază, la sediul Poliţiei Gorj au fost aduse la audieri mai multe persoane. Poliţiştii au ridicat din Padeş trofee de cerb, dar şi arme, pe care le-au dus la sediul Poliţiei Gorj, pentru a fi expertizate. Controlată a fost şi casa primarului Mihai Troacă, dar şi sediul unei staţii de sortare pe care o deţine în localitate și sediul Asociaţiei de Vânătoare şi Protecţia Mediului „Acvila Cernei”, după care s-a trecut la percheziţii la domiciliul membrilor asociaţiei. Anchetatorii aveau informaţii că armele ar fi fost introduse ilegal în comună şi au fost folosite la braconaj. Mihai Troacă, primarul localităţii, a fost audiat în acest caz. „Este o anchetă a poliţiei. Nu ne-au spus ce caută, dar, oricum, noi am cooperat. S-a desfăşurat în toată comuna. S-a făcut o percheziţie şi la mine acasă. Nu ni s-a spus ce s-a căutat. Eu deţin şase arme în mod legal. Sunt membru vânător, cu acte în regulă. Fratele meu este președintele al Asociației de Vânătoare. Nu suntem certaţi cu legea niciunul dintre noi şi e totul în regulă“, a spus Mihai Troacă.

8 arme confiscate

Membrii grupării sunt suspectaţi de sustragerea din străinătate (Franţa) şi introducerea frauduloasă în România a mai multor arme letale (arme de vânătoare şi pistoale cu glonţ) fără respectarea prevederilor legale şi vânzarea sau împrumutarea acestora către cunoscuţi şi prieteni din zonele de domiciliu pentru folosirea la comiterea de infracţiuni (braconaj etc.). Concomitent cu efectuarea percheziţiilor domiciliare, au fost efectuate 10 controale la persoane fizice şi juridice, deţinători legali de arme, ce au vizat verificarea modului de păstrare şi asigurare a securităţii armelor deţinute. În urma acţiunii au fost descoperite şi indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 8 arme (5 arme tip WUM, o armă de vânătoare, 3 neletale cu gaze) şi 109 cartuşe deţinute ilegal.

Peste 20.000 euro și bijuterii din aur, confiscate

De asemenea, poliţiştii au ridicat 20.480 de euro, 500 de grame de bijuterii din aur, 8 ceasuri şi 21 de monede ce par a fi confecţionate din aur şi argint, cu valoare istorică (ediţie 1870 şi 1924). Potrivit site-ului IGPR, au mai fost găsite şi ridicate 187 petarde, un detector de metale, 17 trofee cervide, 13 capcane metalice, 11 laţuri multifilare, 150 de grame de pulbere fără fum şi 20 de grame de pulbere neagră, precum şi 5,55 kg. carne de vânat, o arbaletă, 3 plase de pescuit (prostovol), o drujbă, un cuţit de vânătoare, o sabie, un binoclu şi 2 bastoane telescopice, precum şi 3 plasme TV, un laptop, 4 hard disck-uri externe, telefoane mobile, aparate foto, un DVD, un circular de mână, 3 bormaşini, un polizor manual şi cd-uri.
Totodată, în urma verificărilor efectuate la o asociaţie de vânătoare şi protecţie a mediului, au fost ridicate 56 autorizaţii de vânătoare, documente referitoare la asigurarea pazei fondurilor, precum şi licenţa de funcţionare.

Trei gorjeni, reținuți

De asemenea, în baza mandatelor de aducere au fost conduse la sediul Parchetului 13 persoane, în vederea continuării cercetărilor. Trei dintre acestea au fost reţinute pentru 24 ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă.

Categoria: Actualitate

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad