Peștera Limanu: Misterul lumii dacice care nu a fost încă descifrat

La doar câțiva kilometri de Mangalia, se găsește una dintre cele mai misterioase peșteri din România. Cei mai mulți dintre turiștii care merg la mare, nu știu că peștera de la Limanu adăpostește o lume interioară fantastică. Cei mai mulți care au avut curaj s-o viziteze nu s-au mai întors niciodată. Probabil că aceasta este cauza pentru care peștera de la Limanu a căpătat de-a lungul anilor o aură misterioasă.

Legenda peșterii

Prezența vieții umane din interiorul peșterii s-a făcut încă din timpul dacilor. Istoricii susțin că în timpul ocupației romane, atunci când proconsulul Marcus Licinus Crassus a venit cu armata sa pentru a cuceri Dobrogea, numeroși oameni s-au adăpostit aici. Peștera se întinde pe o suprafață de peste 4000 de metri, perimetru descoperit până în prezent, și are numeroase culoare care se întrepătrund, fapt pentru care labirintul din subteran este aproape imposibil de descifrat. Crassus, ajuns cu armata sa la gura peșterii de la Limanu, nu a avut curaj să pătrundă în peșteră și i-a amenințat pe daci că dacă nu se predau, va astupa intrarea principală. Dacă dacii s-au predat sau nu, nu se poate spune cu exactitate, dar și în ziua de astăzi se mai pot zări urme ale acestora prin diversele camere subterane. Altare ale preoților daci, cranii de om sculptate în calcar și diverse inscripții au rămas mărturie a vieții pe care strămoșii noștri au dus-o în această peșteră. Cu toate acestea, peștera a fost vandalizată constant și în prezent numeroase vestigii au fost distruse aproape complet. De asemenea, în trecut, la intrare se regăseau niște capete de piatră, sculptate de daci. Datorită acestora, peștera era numită „La icoane”, dar pentru că peștera a fost lăsată la discreția vandalilor, acestea nu se mai disting în ziua de astăzi. Trebuie să menționăm că în limbaj străvechi, icoanele erau considerate imagini și nicidecum nu aveau legătură cu religia creștină.

Descoperiri importante

Peștera de la Limanu a atras curiozitatea speologilor nu doar datorită formei sale, ci și misterului care dăinuie asupra sa. În acest sens, profesorul Vasile Boroneant a efectuat o expediție de cercetare în anii ’70. Descoperirile s-au ținut lanț și au fost scoase la lumina zilei numeroase vase ceramice care au aparținut dacilor, romanilor, dar și grecilor. Au mai fost descoperite și diverse desene rupestre, care înfățișează figuri de oameni, animale, cât și numeroase simboluri. Unul dintre cele mai interesante desene este cel care înfățișează un bărbat solid, cu fața pătrată, care se odihnește pe tronul său. Mâna sa dreaptă se termină cu o formă neregulată ovală, iar în cea stângă ține un scut. Nu se poate spune cu exactitate ce ținea acest conducător dac în mâna sa dreaptă, dar și celelalte personaje au aceeași pată neagră la terminația aceleași mâini. Un interes deosebit prezintă figurile de călăreţi, caii văzuţi din profil sunt redaţi în galop, iar călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentare seamănă în mod izbitor călăreţilor daci de pe ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci.

Misterul peșterii de la Limanu

Mai multe legende s-au țesut în jurul acestei peșteri impresionante. Localnicii susțin că peștera de la Limanu este un tărâm sacru, care și în ziua de astăzi este păzit de Zalmoxis. Pentru că peștera își întinde galeriile la o distanță mică de suprafața pământului și se află chiar sub localitatea Limanu, uneori zgomote ciudate și voci se pot auzi. Se spune că aparțin paznicului peșterii, care încearcă să-i ademenească pe profani pentru a pătrunde în spațiul său mistic și după care să-i sacrifice pentru eternitate. Speologii au încercat să distrugă acest mit și sunt de părere că sunetele ciudate sunt produse de vântul și curenții din peșteră. Este o explicație hilară, pentru că se presupune că peștera are doar o singură intrare care este închisă de o poartă metalică de peste 350 de kilograme.

Rolul fiecărei camere

Un alt fapt ciudat este că tavanele sunt cioplite drept și fiecare cameră are specificul său, ca și cum ar fi fost creată pentru a îndeplini un anumit rol. Printre zecile de camere, există două care au numeroase oase încastrate în pereți. Acest fapt este imposibil de explicat pentru că piatra inițial trebuia topită, după care oasele introduse în pereți. Localnicii povestesc că bătrânii satului spuneau că înlănţuirea de peşteri ar trece pe sub Dunăre până în apropiere de oraşul bulgăresc Varna. Această teorie nu a putut fi confirmată niciodată de către speologi, dar interesant este că numeroase galerii au fost găsite surpate. Acest aspect poate confirma într-un fel sau altul ceea ce povestesc bătrânii din Limanu.

www.efemeride.ro

Categoria: Mistere

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad