Piese arheologice unicat, descoperite la Bumbești-Jiu


Noi descoperiri arheologice au fost făcute săptămâna trecută la Bumbești Jiu. Cercetările arheologice preventive de la Bumbești, punctul Vârtop și Gară, au scos la iveală o serie de obiecte unicat în județul Gorj.

Potrivit specialiștilor, s-a descoperit în special ceramică de la diferite vase, vase provinciale romane, în special de la vase mari, de la chiupuri; de asemenea, au mai fost descoperite cărămizi şi ţigle romane, mare parte din ele fragmentare, cât şi o serie întreagă de obiecte unicat în județul Gorj, precum o fibulă tip genunchi sau un opaiţ care are ca inscripţie „armenii”. ,,Inventarul care s-a recuperat în cele două puncte unde s-au efectuat cercetările arheologice preventive este comun pentru epoca romană dar recent, mai exact săptămâna trecută, s-au descoperit două piese care sunt până acum apariţii singulare în patrimoniul Muzeului Gorjului; este vorba despre un opaiţ cu ştampila meşterului Armenius, un meşter care producea opaiţe la Romula; până în prezent, în Dacia romană au fost descoperite 40 de piese de aceste gen; aceasta ar fi a 41-a. De asemenea, importantă este şi fibula cu genunchi, cu portagrafa zimţată, este până acum tot o apariţie singulară. Toate aceste piese vor face subiectul unor articole, unor studii ştiinţifice, care vor fi publicate fie în revista muzeului, fie în alte reviste din ţară, şi vor fi valorificate din punct de vedere expoziţional, atât cu ocazia unor expoziţii temporare, cât şi în cadrul expoziţiei de bază a muzeului de istorie şi arheologie. Gorjenii le vor putea vedea începând cu luna septembrie. Săpăturile trebuie să continue în mod obligatoriu deoarece constructorul are nevoie de certificatul de descărcare arheologică care va fi emis de Comisia Naţională de Arheologie”, a spus Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Județean ,,Alexandru Ștefulescu” Gorj.

Cercetările continuă

Potrivit specialiștilor, cercetările arheologice de pe acest tronson vor continua cel puțin o săptămână. ,, Cercetările arheologice din acest sector, în special la Bumbeşti – Gară, vor continua în jur de 6-7 zile pentru a elibera această zonă în întregime de sarcină arheologică şi a o pune la dispoziţia comisiei arheologice care, împreună cu constructorul, va lua măsurile necesare pentru păstrarea acestor vestigii arheologice de o importanţă deosebită. Pentru că atât termele romane, cât şi castrul şi aşezarea civilă de la Bumbeşti-Jiu – Gară sunt datate în secolul II – III d. Hr. Castrul şi aşezarea civilă de Vârtop a avut o existenţă din 105 – 106 până prin 179 iar după aceea, castrul de piatră de la Bumbeşti-Jiu are o existenţă până pe la 251 d. Hr., când a fost descoperită ultima monedă de la Decius şi mai înainte o monedă de la Filip Arabul. Cercetările arheologice vor continua, noi vom descoperi lucruri importante pentru arheologie, pentru istoria Gorjului; prin aceste obiecte, prin care aş aminti opaiţul şi fibula, vor completa patrimoniul muzeului nostru”, a spus Gheorghe Calotoiu, arheolog.
Lucrările de reabilitare a DN 66 ar fi trebuit să înceapă în 2008 și să fie finalizate în 2010. Firma maghiară care a câștigat licitația a încasat aproape 5 milioane de euro, însă nu a executat lucrarea. În anul 2011, contractul a fost reziliat, iar în urmă cu un an a fost organizată o altă licitație, care a fost câștigată de o firmă spaniolă.


Categoria: Dezvăluiri

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad