Plata cotizaţiilor şi situaţia inspectorilor sociali, renegociate de sindicate şi administraţia CEO. Vezi ce spune Ruşeţ!

FNME a emis un comunicat prin care anunţă că negocierile cu administraţia companiei energetice vor fi reluate. Iată comunicatul FNME, semnat de secretarul general al federaţiei, Ioan Feurdan:

“Colegiul Director al Federaţiei Naţionale Mine Energie, întrunit în şedinţă la Tg.Jiu în data de 05 august 2013, a împuternicit Biroul Executiv al FNME să reia dialogul social cu administraţia SC Complex Energetic Oltenia SA.

Suntem conştienţi că acţiunile de forţă nu pot să conducă decât la destabilizarea situaţiei din C.E.O SA şi la o stare de tensiune externă.

Considerăm că pacea socială trebuie să fie prioritară pentru ca SC CE Oltenia SA să fie capabilă să depăşească toate momentele grele cu care este nevoită să se confrunte.

Suntem decişi să acordăm prioritate maximă păcii sociale care poate fi obţinută doar prin acordul de voinţă al administraţiei SC Complex Energetic Oltenia SA şi al sindicatelor din Federaţia Naţională Mine Energie”, se mai arată în comunicat.

Întrebat despre ce probleme vor fi renegociate, primvicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ a declarat: “Este vorba despre acele dezacorduri privind modul de colectare a cotizaţiilor şi inspectorii sociali. Sunt convins că vom ajunge la un consens cu administraţia, printr-un dialog susţinut”.

Categoria: Ultima oră

Commentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. dan says:

    speram sa nu se mai opreasca pe stat.sa vsdem cati vor mai cotiza pt luxul parazitilor

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. Mihaela says:

    Si secretara nu vi-o renegociati, mai, Ruset? Poate asa scapati din gura ei! Se pare ca aici e cea mai mare nemultumire, mai ca la inspectorii sociali. conform studiilor, normal! De-ar lua cat ia o secretara din uzina, una cu scoala multa, nu cu 12 clase, nu s-ar mai plange atat!

    Thumb up 2 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad