Pregăteşte-ţi cămara cu leacuri!

Pregătită din timp, cămara cu leacuri poate deveni o adevărată farmacie verde pentru afecţiunile specifice iernii şi nu numai. Noi îţi spunem care sunt condiţiile prielnice pentru păstrarea plantelor medicinale!

Pentru a putea beneficia pe deplin de proprietăţile terapeutice ale plantelor conferite de substanţele active, ele trebuie culese, uscate şi păstrate în anumite condiţii. În timp ce plantele trebuie culese dimineaţa devreme pentru a beneficia de un conţinut mai mare de substanţe active, scoarţa de copac, de pildă, se colectează primăvara, iar rădăcinile plantelor – toamna târziu, după ofilirea părţilor aeriene. Pentru a avea efecte terapeutice maxime, seminţele plantelor trebuie recoltate înainte de a se usca, iar fructele (de exemplu porumbele, afinele, cătina), când sunt coapte, pentru că în acest stadiu conţin cea mai mare cantitate de vitamine.

Păstrează plantele în încăperi aerisite

Lumina şi căldura sunt principalii „inamici” când vine vorba de păstrarea unui cantităţi cât mai mari din substanţele active ale plantelor. Conform fitoterapeuţilor, plantele trebuie depozitate într-un loc răcoros, cum ar fi cămările sau dulapurile aflate departe de orice sursă de căldură. Temperaturile ridicate duc la evaporarea uleiurilor esenţiale din plantă, ceea ce face ca acestea să-şi piardă eficienţa. Precum căldura, umiditatea ridicată favorizează mucegăirea lor, în timp ce lumina poate face ca unele substanţe din plante să devină toxice pentru om. Important este ca uscarea lor să se facă natural, în încăperi aerisite şi curate, iar procesul să nu dureze mai mult de 4-7 zile pentru plante şi 20-30 de zile pentru rădăcini sau scoarţa de copac.

Alege pungile de hârtie sau săculeţii de pânză  

După uscare, cea mai bună metodă de a păstra plantele este în pungi de hârtie de culoare închisă (împiedică pătrunderea razelor soarelui) sau în săculeţi de pânză ori în cutii de carton. Evită pe cât posibil ambalajele din material plastic, deoarece plantele nu-şi păstrează la fel de eficient substanţele active. O bună modalitate de a păstra plantele mai voluminoase, precum mărarul, cimbrul, leuşteanul, sunătoarea, levănţica sau rozmarinul, este de a le prinde sub formă de buchet şi de a le agăţa (coada în sus, buchetul în jos) la înălţime. Pentru a nu încurca plantele, indicat este să se pună etichete cu numele fiecăreia şi anul uscării pe recipientul în care sunt puse. Trucul este cu atât mai util persoanelor care obişnuiesc să păstreze plantele de la un an la altul.

Fructele medicinale se usucă la soare

În timp ce anumite plante se pot păstra în săculeţi de tifon sau pungi de hârtie, fructele se conservă foarte bine pentru perioada iernii dacă sunt deshidratate. Pentru infuzii, macerate, sucuri sau tincturi, fructele se usucă la soare, pe o coală de hârtie curată. Uscate, fructele deshidratate au o valoare energetică de 3-5 ori mai mare decât cele crude. În plus, prin deshidratare nu se pierd substanţele lor active. O parte dintre remediile oferite de natură, precum cătina, se pot păstra bine dacă este congelată. Prin congelare, fructele îşi păstrează în special culoarea şi calităţile nutritive. Important este ca fructele să fie decongelate uşor şi să fie consumate imediat.

Teiul şi sunătoarea, de nelipsit din farmacia casei

Migrene, probleme digestive sau respiratorii? Neplăcerile cauzate de aceste afecţiuni se pot preveni şi trata cu ajutorul plantelor care şi-au dovedit eficienţa de-a lungul timpului. Printre plantele care au puteri terapeutice pentru o gamă largă de afecţiuni se numără: muşeţelul, sunătoarea, menta, teiul şi gălbenele. Ceaiul de muşeţel ameliorează problemele digestive, în timp ce infuzia de sunătoare stimulează funcţiile hepatice. Recomandat în cazul infecţiilor cauzate de bacterii, ceaiul de mentă este un bun calmant şi pentru durerile de cap şi pentru crampele menstruale. Pentru a reduce simptomele problemelor respiratorii bea ceai de tei, iar pentru problemele hepatice şi renale alege ceaiul de gălbenele.

Plantele lunilor septembrie – octombrie – noiembrie

Angelica – recoltare septembrie-noiembrie;
Brusture (rădăcini) – recoltare octombrie-noiembrie;
Castan sălbatic – recoltare septembrie-octombrie;
Cicoare (rădăcini) – recoltare septembrie-octombrie;
Drăcila (fructe) – recoltare septembrie-noiembrie;
Feriga – recoltare septembrie-noiembrie;
Iarba-mare – recoltare septembrie-octombrie;
Măceş (fructe) – recoltare septembrie-octombrie;
Merişor (frunze) – recoltare septembrie-octombrie;
Nalbă – recoltare octombrie-noiembrie;
Obligeană – recoltare septembrie-noiembrie;
Porumbar (fructe) – recoltare octombrie-noiembrie;
Scoruş de munte (fructe) – recoltare septembrie-octombrie.

www.clicksanatate.ro

Categoria: Sănătate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad