Premii pentru elevii de nota 10

Veste bună pentru elevii care anul acesta au reușit să obțină nota maximă la examenul de Bacalaureat. Se pare că Guvernul vrea să îi premieze pe aceștia pentru munca lor. În sesiunea iunie-iulie 2013, la nivelul țării un număr de 122 de absolvenți, din promoția curentă, au luat 10 la Bac. ,, Guvernul a pregătit deja o hotărâre în vederea premierii elevilor care au obținut media 10 la Bacalaureat, iar actul normativ a fost inclus pe agenda ședinței de miercuri”, au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax.
Anul acesta, la nivelul județului Gorj, doar doi dintre elevii care au susținut Bacalaureatul au reușit să obțină nota maximă la toate cele trei probe scrise ale examenului. Este vorba despre un elev de la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu” și un elev al Colegiului Național ,,Spiru Haret” din Târgu Jiu.
În urma afișării primelor rezultate ale Bacalaureatului, județul Gorj a avut un procent de promovabilitate de 56,99%, cu zece procente mai mare decât cel de anul trecut. În urma rezolvării contestațiilor, procentul de promovabilitate a crescut până la 57,54%.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad