Primarii din Urdari și Albeni și-au luat adio de la rectificarea bugetară pe 2013

Mihai Calotă și Dumitru Cornea sunt de părere că sacul cu bani este gol la guvern și că în acest an autoritățile locale nu vor primi vreun leu.

Se pare că tot mai mulți primari din județ s-au resemnat, realizând că vor trebui să se descurce pe cont propriu, fără vreun sprijin de la guvern în acest an. Edilul comunei Urdari, Mihai Calotă, este unul dintre aleșii care nu s-a bazat în 2013 pe bani de la guvern. A fost conștient că este un an greu din punct de vedere financiar.  „Vom reuși să achităm la timp salariile anagajaților la noi la primărie. Avem bani prevăzuți pentru funcționarea consiliului local. Avem nevoie de bani pentru mai multe lucrări, dar asta a fost conjunctura. Nu cred că se va mai face o rectificare bugetară în acest an, pentru că am înțeles că nu sunt bani ”, a declarat primarul comunei Urdari, Mihai Calotă.

Primarul comunei Albeni, resemnat

Dumitru Cornea nu crede că anul acesta se va mai face o rectificare bugetară. Edilul spune că a drămuit bine banii din bugetul local în 2013. A prevăzut că este un an greu. Așa că a păstrat bani ca să asigure salariile angajaților, să plătească utilitățile și să le dea salariile însoțitorilor persoanelor cu handicap. Primarul știe că până la finele anului, în vistieria primăriei nu va mai veni vreun leu pentru că nu sunt bani la guvern. „Trebuie să ne dăm seama  că sacul a fost gol. Vor veni și vremuri mai bune. Să sperăm că de la anul vor veni  bani la primării ”, a declarat primarul comunei Albeni, Dumitru Cornea.

Edilul din Vladimir nu și-a pierdut speranța

Autoritățile locale ale comunei Vladimir sunt ceva mai optimiste. Primarul încă mai crede că până la finele lunii septembrie se va face o rectificare bugetară. Marius Vijulan spune că primăria are deja probleme cu achitarea facturilor la utilități. Numai la CEZ Electrica autoritățile au o datorie de circa 7000 de lei. „Ne descurcăm foarte greu la utilităţi. Nu o să avem bani suficienţi nici pentru a asigura transportul elevilor până la finalul anului. O să încercăm să plătim o parte din factura la curent luna asta. Sper să se facă rectificarea bugetară”, a precizat primarul comunei Vladimir, Marius Vijulan.

Categoria: Politică

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad