Primarul Guşiţă, la judecată cu Garda de Mediu pentru o amendă de 20.000 de euro

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (1 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ... Loading ...

Timp de două zile, primarul Petre Guşiţă va avea de dat explicaţii, în faţa instanţei, privind cele 60 de tone de gunoi pe care Garda de Mediu le-a descoperit la el în comună. Primarul a fost amendat, de două ori, de inspectori, cu aproape 20.000 de euro însă a contestat ambele sancţiuni, convins că totul este „o făcătură”. Asta în condiţiile în care una dintre gropi a fost descoperită pe domeniul public, iar alta pe proprietatea lui.

Primarul Petre Guşiţă este ferm convins că gropile clandestine de gunoi descoperite în urmă cu câteva luni pe raza comunei Jupâneşti sunt doar nişte „acuzaţii venite din partea unor persoane rău intenţionate” care vor să-i strice imaginea publică. Acesta a contestat amenzile primite de la Garda de Mediu, procesele fiind încă pe rolul instanţei de judecată. Primul termen va avea loc mâine, când va fi luată în pronunţare amenda pentru groapa de gunoi de pe domeniul public al Primăriei Jupâneşti. De asemenea, poimâine, Guşiţă va da din nou ochii cu instanţa şi reprezentanţii Gărzii de Mediu, pentru că se ia în pronunţare şi cea de-a doua contestaţie, depusă la amenda de 6000 de lei, primită de primar pentru depozitul de gunoi descoperit pe proprietatea sa, din apropierea satului Vidin.
De câte ori a discutat despre aceste gropi de gunoi, Guşiţă a menţionat că totul a fost „o făcătură” menită să-i aducă prejudicii de imagine şi nicidecum o infracţiune comisă cu bună ştiinţă, pentru a scuti nişte cheltuieli. Astfel, deşi neregulile au fost evidente, primarul a contestat amenzile aplicate de Garda de Mediu, spunând că nu ştie cum a ajuns gunoiul pe proprietatea lui. Pe de altă parte, referitor la groapa de gunoi de pe domeniul public, Guşiţă a spus că „este fostul depozit de acum 20 de ani”. Asta în urmă cu patru luni, pentru că, recent, acesta a spus că ar fi vorba, de fapt, despre depozitul de gunoi al Primăriei, închis abia anul trecut.

Amendat de două ori

În urmă cu şase luni, pe raza comunei Jupâneşti au fost descoperite două gropi de gunoi, din ambele fiind colectate şi trimise la depozitul UEG vreo câteva zeci de tone de deşeuri menajere. Una dintre gropi se afla pe un câmp, la distanţă de localitatea Vidin, iar alta mult mai aproape de localitatea menţionată, pe un teren proprietate a primarului Guşiţă. Aici, în ultima locaţie, au fost descoperite cele mai mari cantităţi de deşeuri, adică aproximativ nouă maşini de salubrizare, iar în locaţia cealaltă, vreo şase. Pentru una dintre gropi a fost amendată Primăria Jupâneşti, cu 80.000 de lei, iar pentru cealaltă, primarul Petre Guşiţă, ca proprietar al terenului, cu suma de 6000 de lei.

Primarul Guşiţă a încercat să blocheze acţiunea Gărzii de Mediu

Interesant este însă că Guşiţă a avut o atitudine destul de ostilă, atunci când s-a pus problema dezgropării gunoiului din ambele locaţii. În cazul primei gropi, aflată mai la depărtare de satul Vidin, primarul a afirmat că nu poate interveni cu un utilaj al primăriei, întrucât terenul este al Ocolului Silvic. Abia după intervenţii pe la Direcţia Silvică, în urma cărora a rezultat că terenul este al Primăriei, s-a putut interveni, însă cu un utilaj închiriat de la Serviciul de Gospodărire a Apelor, primarul refuzând să cheme un boldoexcavator. De asemenea, în privinţa celei de-a doua locaţii, Guşiţă a afirmat ba că terenul este al unui „boier” plecat la Bucureşti, dar i l-a dat lui în administrare, ba că este proprietatea privată a cuiva pe care nu-l cunoaşte. A şi interzis, la un moment dat, accesul pe terenul respectiv, afirmând că „nu riscă o plângere penală”. Totuşi, în niciuna din situaţii, Guşiţă nu şi-a arătat disponibilitatea de a merge la Primărie pentru a clarifica, în baza documentelor, situaţia terenurilor pe care se aflau cele două gropi de gunoi.


Share

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad