Probleme financiare la UCB

Această perioadă este una foarte grea pentru sistemul universitar. Instituțiile de studii superioare se confruntă cu o situație financiară delicată. De problemele financiare cu care se confruntă acest sistem nu a scăpat nici Universitatea ,,Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
„Este vorba nu numai despre Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu Jiu, ci despre toate universitățile din țară. Instituțiile universitare trec printr-o perioadă mai delicată sub aspectul finanțării. Lucrurile acestea se cunosc și din cauza acestui fapt, la întâlnirea de la Suceava din 11 și 12 octombrie, la Consiliul Național al Rectorilor, s-a discutat despre revenirea la finanțarea universităților pe principiile pe baza cărora au funcționat până în anul 2010. Acest lucru presupune că finanțarea unei universități se va face pe baza indicatorilor de cercetare științifică pe care îi realizează universitatea pe baza calității cadrelor didactice, a potențialului pe care îl au acestea și pe baza modului în care se asigură condițiile pentru studenți”, a spus Moise Bojincă, rectorul UCB.
Potrivit reprezentanților instituției, doi dintre factorii care au cauzat problemele de ordin financiar cu care se confruntă UCB au fost creșterea salariilor și scăderea finanțării pentru elevi. „În prezent este destul de delicată situația din cauza faptului că odată cu revenirea la salariile dinaintea tăierilor bugetare, acestea au fost doar majorate, nu și finanțate. În plus, a scăzut și finanțarea pentru studenți”, a declarat rectorul UCB.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad