Procurorul DNA a cerut închisoare cu executare pentru foştii directori ai CE Turceni şi pentru fostul deputat Mugurel Surupăceanu

-    Urmariţi www.gorj-domino.com pentru a afla ce pedepse au primit Dumitru Cristea, Vasile Ioan Viorel, Silvică Boiangiu şi Mugurel Surupăceanu

 

UPDATE: Tribunalul Gorj a amânat pronunţarea în dosarul foştilor directori ai CE Turceni şi a ex-deputatului Mugurel Surupăceanu. Sentinţa în acest caz este aşteptată peste o săptămână, marţi, 1 octombrie.

Procurorii anticorupţie au cerut, ieri, condamnarea la închisoare cu executare pentru fostul deputat PSD, Mugurel Surupăceanu, pentru omul de încredere al acestuia Cocora Buşan Sorin şi pentru cei trei ex-directori ai fostului Complex Energetic Turceni, Dumitru Cristea, Vasile Ioan Viorel şi Silvică Boiangiu.
Tribunalul Gorj a reuşit să finalizeze cercetarea judecătorească şi să dea o soluţie, după patru ani şi jumătate de când instanţa a fost sesizată de către DNA, într-unul din cele mai mediatizate dosare de corupţie ale ultimilor ani, însă aceasta nu a fost făcută publică pe portalul instanţei până la închiderea ediţiei, aseară târziu.

Tribunalul Gorj a reuşit să dea un prim verdict la zece luni de când dosarul s-a reîntors aici şi după mai bine de trei ani şi jumătate cât timp a fost pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie datorită calităţii de parlamentar a lui Mugurel Surupăceanu. Acesta nu a fost prezent în sală, la ultimul termen de judecată alături de ceilalţi inculpaţi.
Parcursul judecăţii a fost unul extrem de sinuos având în vedere nenumărate cereri depuse de către cei cinci inculpaţi, de la ridicarea unor excepţii de neconstituţionalitate, încercări de strămutare a dosarului, până la desizarea instanţei sub pretextul că cercetarea nu trebuia făcută de către DNA şi solicitarea unor expertize contabile, toate au făcut ca termenul până la prima soluţie să se prelungească atât de mult. Chiar şi la termenul de ieri armatele de avocaţi au avut o ultimă încercare de a tergiversa procesul şi de a amâna pronunţarea. Avocatul lui Surupăceanu a solicitat un nou termen pentru a putea aduce unele extrase de cont pentru a demonstra circuitul bancar al celor 5,8 miliarde de lei vechi, din cele 8,3 miliarde, care au ajuns în conturile firmei fostului deputat. Şi apărătorii fostului director Vasile Ioan Viorel au depus unele înscrisuri printre care şi o adresă a UMC Jilţ din care reieşea faptul că unitatea minieră are şi acum buturi de scos rămase în urma defrişărilor pentru extinderea fronturilor de lucru, deci achiziţia utilajului, pentru care cei trei foşti directori au fost condamnaţi, era necesară. Lucru deloc surprinzător având în vedere că cei trei ex-directori încă deţin funcţii importante în unitatea pe care au prejudiciat-o: Dumitru Cristea fiind director al Direcţiei de Strategii – Dezvoltare în cadrul Sucursalei Electrocentrale Turceni, Vasile Ioan Viorel, fost director al Direcţiei Comerciale a CET, în prezent ocupă funcţia de şef al Departamentului Managementul Calităţii din SET, iar Silvică Boiangiu, fost director de Investiţii, şi-a găsit şi el locul ca şef al Serviciului Achiziţii-Servicii-Lucrări tot la fostul CET.

S-a cerut achitarea lui Cristea „pentru că a construit socialismul”

Avocatul lui Dumitru Cristea, ex-director general al CE Turceni, fostul magistrat militar general (r) Ion Panaitescu, a cerut schimbarea  încadrării juridice a clientului său din abuz în serviciu prevăzut de Legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în aceeaşi infracţiune, dar aşa cum este descrisă în Codul Penal şi restituirea cauzei la procuror, deoarece aceasta nu ar mai fi de competenţa DNA, practic dosarul să o ia de la capăt. Pledoaria reputatului avocat a fost pigmentată cu diverse aforisme în încercarea sa de a predea o lecţie de drept şi gramatică în sala de judecată, însă finalul a fost unul cel puţin surprinzător ca argumentaţie: a cerut achitarea lui Cristea şi pentru faptul că „a contribuit la construirea socialismului”(?!).

Procurorul DNA a uitat de şpaga oferită de Surupăceanu fostului director al CET

Procuror din partea DNA a fost chiar şeful structurii anticorupţie de Tg-Jiu, Cristian Bertha. Magistratul a reiterat în faţa completului de judecată acuzele din actul de inculpare însă, a uitat să menţioneze şpaga primită de Dumitru Cristea, de la Mugurel Surupăceanu, un autoturism Rover în valoare de aproape un miliard de lei, practic elementul material fără de care infracţiunea de care era acuzat fostul director nu mai putea fi incriminată de legea penală, aspect exploatat la maximum de avocaţii acestuia.
Procurorul anticorupţie a cerut, în final, condamnarea celor cinci la pedepse cu executare în limitele moderate prevăzute de lege, adică undeva în jur de 7 ani de închisoare pentru fiecare.
Cei trei foşti directori ai CET au fost judecaţi pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial şi riscă pedepse cuprinse între 3 şi 15 ani de închisoare.
Fostul deputat Mugurel Surupăceanu şi interpusul său Cocora Buşan Sorin au fost judecaţi pentru comiterea infracţiunilor de spălare a banilor şi complicitate la abuz în serviciu care sunt pedepsite cu închisoarea de la 3 la 12 ani.
Toţi aceştia au fost trimişi în judecată de către DNA, în mai 2009, în legătură cu achiziţionarea de către fostul Complex Energetic Turceni, cu încălcarea prevederilor legale şi la un preţ supraevaluat, a unui utilaj nefolositor şi uzat, unitatea energetică fiind prejudiciată cu suma de 836.570 lei.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: ,

Commentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Elena says:

    Catora , dintre impostorii romani si nu numai , li s-au confiscat averile in vederea recuperarii prejudiciilor ? Niciunuia . Toata energia politicienilor este concentrata pe scornirea de noi biruri ( dintre cele mai ridicole ) pentru amarasteni in timp ce delapidatorii stau 1-2 ani in puscarie , cu toate cele de trebuinta la indemana , dupa care raman bogati zece generatii dupa .

    Thumb up 3 Thumb down 0

  2. gorjan says:

    Nenorocitul asta de cristea ar trebui legat si el si nevasta 20 de ani pe putin si asa cum spune si ,,Elena”sa se verifice si sa se confiste o mare parte din avere! Asta e bagat si cu fratesu la eltop , si cu Petcu la vanzarilew de carbune, si la pensiuni la Ranca.Cat timp va trebuie sa vedeti ca stabii astia din CEO au averi nejustificate si minerii merg in somaj tehnic?

    Thumb up 4 Thumb down 0

  3. nelu says:

    Bun articolul Dl Matei , poate procurorul DNA a ,, uitat ,, fara sa vrea mentionarea Roverului . Poate intre timp Roverul sa demodat .

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 5 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad