Profeţii neştiute. Sfârşitul lumii va veni în vremea Papei Peter Romanul (II)

Predicţiile au fascinat dintotdeauna. Mulţi se întreabă care va fi viitorul şi caută răspunsuri chiar şi în trecut. Nostradamus nu este singurul care a prezis ce se va întâmpla cu omenirea. Află şi alte profeţii.

5. Profeţiile lui Tarabich

Mitar Tarabich era sârb şi a trăit între 1829 şi 1899. El a prevăzut majoritatea evenimentelor importante din Serbia. „După Tito, ţara noastră va fi guvernată de un fel de comisie, dar nu va mai fi la fel. Chiar dacă oamenii vor uita de sărăcie şi foame şi le va fi bine, fraţii vor începe să se urască şi să se gândească la rău. Sârbii se vor separa unii de alţii şi vor spune că nu sunt sârbi. Cel necredincios se va infiltra în popor şi în pat cu surorile, mamele şi nevestele sârbilor. Se vor naşte numai oameni slabi şi nimeni nu va fi atât de puternic încât să nască un erou adevărat”, spunea el. Bărbatul a prevăzut şi apariţia televizorului: „Oamenii vor construi o cutie şi înăuntru vor fi un fel de imagini”.

4. Profeţiile lui Robert Nixon

Nixon era plugar în Cheshire, Anglia, la sfârşitul secolului XV. Vorbea rar şi se bâlbâia, aşa că se credea că e retardat. Numai că i-a luat pe mulţi prin surprindere cu predicţiile lui. „Un vultur se va retrage într-o insulă cu soare, unde frunzele sunt verzi. Acolo va întâlni o domniţă”, a spus el. Se crede că este vorba de Napoleon, care s-a retras pe St. Helena în 1815. O altă predicţie se pare că se referea la ţigări: „Oamenii vor avea scântei în gură”. Pe lângă acestea, Nixon ar fi vorbit despre călătoriile pe lună”. Vor călători cu rachete şi vor avea becuri şi aparate de înregistrat vocile”. Când a ajuns la curtea regelui Richard III, a refuzat să mai facă profeţii, cu excepţia celei că el însuşi va muri de foame. Supărat, regele l-a trimis să lucreze la bucătăria regală, unde, din greşeală, un servitor l-a încuiat într-o magazie. Unde a murit de foame.

3. Profeţiile papilor

Este vorba despre o listă de 112 fraze scurte, atribuite lui Sf. Malachy. Lista cuprinde descrierea fiecărui papă, începând de la Papa Celestine II, ales în 1143, şi până la papa numit „Peter Romanul”, al cărui pontificat se va încheia cu distrugerea oraşului Roma. Actualul Papa Benedict XVI este cel dinaintea lui Peter, aşa că, potrivit altor profeţii, se pare că ne-am apropia de sfârşitul lumii şi următorul papă va fi ultimul înaintea sfârşitului.

2. Profeţia Calului alb

Mormonii ştiu despre această profeţie, care a fost făcută în 1843 de Joseph Smith, fondatorul religiei mormone. Potrivit lui, „mormonii vor fi un popor mare şi puternic”, la modul figurat, identificat cu „Calul alb” descris în Apocalipsa după Sf. Ioan. Acest Cal va salva Statele Unite: „O revoluţie teribilă va avea loc în America, aşa cum n-a mai fost, iar ţara nu va mai avea Guvern. Tatăl se va întoarce împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui. Vor fi scene crude, cu vărsări de sânge, crime şi violuri”.

1. Profeţiile lui St. Nilus

Călugăr din secolul V, St. Nilus a făcut profeţii despre secolul XX. „După anul 1900, spre mijlocul secolului XX, oamenii acelei vremi vor deveni de nerecunoscut. Când va veni vremea sosirii Antichristului, minţile oamenilor nu se vor mai gândi decât la plăcerile carnale, iar dezonarea şi lipsa de ruşine vor fi din ce în ce mai puternice. Atunci lumea va deveni de nerecunoscut. Figurile oamenilor se vor schimba şi va fi imposibil să distingi femeile de bărbaţi pentru că vor fi lipsiţi de ruşine în haine şi la păr. Morala şi tradiţiile creştinismului şi Bisericii se vor schimba. Oamenii vor abandona modestia. Falsitatea şi lăcomia vor atinge proporţii nebănuite. Adulterul, plăcerea, homosexualitatea, dorinţele secrete şi crima vor domina societatea. Oamenii vor zbura prin aer ca păsările şi vor coborî în adâncurile apelor ca peştii. Şi când vor ajunge la asta, aceşti nefericiţi vor trăi liniştiţi, fără să ştie, săracii, că sunt urmaşii Antichristului”, a scris St. Nilus.

www.ziare.com

Categoria: Mistere

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad