PSD Gorj se folclorizează!
Solista de muzică populară Roberta Crintea vrea carieră în politică. Interpreta de la „Doina Gorjului” a semnat adeziunea pentru a intra în PSD, în urmă cu câteva săptămâni, şi spune că va lupta pentru drepturile femeii în societate. Roberta Crintea este solista ansamblului gorjean de trei ani şi este absolventă a facultăţii de Pedagogie Muzicală din Bucureşti. „Mi-am dorit să activez în organizaţia PSD Târgu Jiu şi vreau să am o carieră politică. Sentimentele mele faţă de stânga şi dragostea mea pentru oameni m-au făcut să vin aici. Sunt tânără şi militez pentru rolul femeii în societate. Sunt o feministă convinsă şi vreau să cred că noi, femeile, vom avea o altă şansă”, spune Roberta Crintea, proaspăt membră a PSD Gorj. Cântăreaţa de muzică populară mai spune că viitoarea ei carieră politică se va împăca foarte bine cu viaţa artistică.
Categoria: Politică






Ce mare politiciana o sa fie lalaita asta.Pana la urma tot ansamblul o sa fie inscris in PSD.Rusinica