Pustai and Eric vs. Mediaş!

Pandurii Târgu Jiu – Gaz Metan Mediaş, etapa a IX-a, Liga I
Stadion „Tudor Vladimirescu” (Târgu Jiu), astăzi, ora 17:00, DigiSport live
Echipe probabile:
Pandurii: Mingote- Unguruşan, Mamele, Paraskevas, Momcilovic – Disfefano, Breeveld – Buleică, Eric, Ciucur – Shamsin. Antrenor: Cristi Pustai.
Mediaş: Buchta – Zaharia, Frăsinescu, Muth, Buzean – Todea (cpt.), Tahar – Al. Munteanu, Fl. Dan, C. Petre – Robertson. Antrenor: Cristi Dulca.

 

Pandurii întâlneşte la Târgu Jiu, în cadrul etapei a IX-a de campionat, pe Gaz Metan Mediaş, fosta echipă a tehnicianului Cristi Pustai, respectiv a mijlocaşilor Eric de Oliveira şi Nicandro Breeveld.

 

Eu zic că vom obţine victoria cu Gaz Metan Mediaş. Întotdeauna mizez pe Pustai. Am mai spus-o, echipa e a lui Pustai, iar Pustai şi echipa sunt ai noştri.
Marin Condescu, preşedinte C. A. Pandurii Târgu Jiu

Astăzi, inevitabilul se va produce pentru antrenorul pandurilor, Cristi Pustai. Tehnicianul îşi va înfrunta echipa la care a bătut recordul de longevitate în Liga I – Gaz Metan Mediaş (aproape 6 ani pe banca medieşeană), eveniment pe care Pustai îl consideră un capitol aparte în cariera sa. Chiar şi aşa, „principalul” pandurilor este hotărât să depăşească momentul, considerându-se un „profesionist”: „Sâmbătă va fi un meci special, pentru prima dată voi întâlni Gaz Metan în calitate de adversar. Dar acest fapt este o problemă personală peste care va trebui să trec. Bine, mi-a fost greu când am plecat de acolo… Acum voi fi adversar cele 90 de minute, dar atât. Şi este normal, doar suntem cu toţii profesionişti”, mărturiseşte Cristi Pustai. Cunoscându-şi foarte bine fosta sa echipă, antrenorul Pandurilor se aşteaptă la o misiune destul de dificilă în faţa Mediaşului. În plus, Pustai sesizează momentul foarte bun pe care îl traversează Gaz Metanul în campionatul Ligii I: „Vom întâlni o echipă care în ultimele patru meciuri nu a pierdut, a făcut două egaluri, cu Vaslui şi cu Steaua, partide din care puteau să obţină mult mai mult. În plus, Mediaşul este o echipă care în deplasare joacă foarte bine, fiind chiar în creştere  de formă acum, văd că şi-au revenit şi jucătorii de bandă. Deci ne aşteaptă un meci foarte greu”, concluzionează antrenorul pandurilor.

Absenţe de marcă la Pandurii

Din păcate, pronosticând deja ca va avea parte de o misiune foarte grea, antrenorul Cristi Pustai mai are şi ceva dureri de cap în ceea ce priveşte alcătuirea primului 11 la ora confruntării cu Gaz Metan Mediaş. Mijlocaşul la închidere Paul Anton este suspendat pentru cumulul de cartonaşe galbene; în plus, nu mai puţin de patru jucători resimt probleme medicale. Însă cea mai importantă absenţă se anunţă a fi aceea a atacantului Deyvidas Matulevicius, care s-a accidentat în meciul de cupă cu Farul Constanţa. „La Matulevicius, dacă este recidivă, înseamnă că va lipsi o perioadă mai lungă de timp. În meciul de cupă am dorit să-i dau 20-30 de minute de joc pentru a-şi reintra în ritm, să încerce să dea şi gol ca să revină la forma de dinainte de a pleca la naţională, însă iată că s-a întâmplat neprevăzutul. Chiar dacă i-am cerut să se încălzească foarte bine, secundul Şomfălean l-a supravegheat îndeaproape, dar accidentările se pare că nu le poţi programa… Ele vin pur şi simplu. E foarte probabil să aibă o ruptură fibrilară, deci cam vreo două săptămâni va sta pe margine. Sper să nu fie vorba şi de mai mult”, dezvăluie tehnicianul Cristi Pustai. În afară de Matulevicius, antrenorul pandurilor resimte probleme şi pe linia de fund, acolo unde îi are daţi ca incerţi chiar pe jucătorii din axul central al defensivei: „Ne aşteaptă în continuare campionatul şi văd că accidentările se ţin lanţ. Pentru partida cu Mediaş avem şi cuplul de fundaşi centrali incerţi, cu Paraskevas şi da Silva cu probleme, Erico fiind chiar suspect de o leziune. Deci, cu încă cele două accidentări din cupă, Matulevicius şi Paulinho, avem acum patru oameni indisponibili. Bine că avem în sfârşit lotul destul de numeros, însă există posturi unde atunci când dispar doi-trei jucători, rămânem descoperiţi”, se plânge Pustai.

Câştigul numit Shamsin

Totuşi, înaintea confruntării cu fosta sa echipă, Cristi Pustai are parte şi de o surpriză plăcută. Cel puţin atunci când vine vorba despre compartimentul ofensiv, acolo unde libanezul Fayez Shamsin se dovedeşte a fi o soluţie viabilă pentru postul de atacant. Astfel, jucătorul de 21 de ani, nimeni altul decât autorul triplei din partida de Cupa României cu Farul Constanţa, îi poate lua locul lui Matulevicius la ora partidei cu Gaz Metan Mediaş: „Testul cu Farul a fost oarecum concludent pentru rezerve. Iar cel mai bun exemplu este în cazul lui Fayez, care, la 21 de ani, are toate şansele să fie o soluţie la Pandurii, după cele trei goluri reuşite chiar la debut. Iar în condiţiile în care Matulevicius este în afara circuitului, Shamsin devine principalul candidat la postul de titular în atac la ora meciului de sâmbătă”, concluzionează Pustai.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad