Pustai: „Ar conta mult dacă ne-am întoarce de la Ploieşti cu un rezultat pozitiv”

Pandurii susţin astăzi poate cel mai dificil examen al începutului de sezon. Pustai and Co. încearcă să şteargă cu buretele rezultatele directe (negative) din campionatul trecut în faţa Petrolului şi abordează disputa de la Ploieşti cu gândul de a obţine cel puţin un punct.

După reuşita calificării în turul III preliminar al Europa League (4-0 în returul cu Levadia Tallinn), Pandurii pare să fi căpătat destulă încredere că va avea parte de un sezon reuşit. Noua vedetă a grupării de fotbal gorjene, mijlocaşul Eric de Oliveira, îşi doreşte un drum cât mai lung în cupele europene, dar şi o evoluţie pe măsură a pandurilor în campionatul Ligii I. Deşi echipa sa va avea de înfruntat de acum încolo adversari din ce în ce mai dificili, Eric speră în mai multe rezultate surpriză: „Am demonstrat ce valoarea avem cu estonienii. Trebuie să arătăm acest lucru şi la următorul meci, cu Hapoel Tel Aviv. Deja am uitat victoria, trebuie să tragem tare la antrenamente şi cred că o să arătăm la toată lumea cât de valoroşi suntem. Sper să ajungem cât mai sus, noi vrem să ajungem cel puţin în grupe. O să-i surprindem pe mulţi cu parcursul nostru. Visăm să ajungem în grupe şi cât mai sus, atât în Europa, cât şi în campionat”, a declarat mijlocaşul brazilian. Eric de Oliveira pare să ştie, în acelaşi timp, drumul de urmat pentru Pandurii, mai ales în campionat: „Nu trebuie să forţăm, trebuie să rămânem cuminţi. Ne dorim să fim campionii României, dar rămânem cu picioarele pe pământ deocamdată”.

Măsura valorii – cu Petrolul…  

Până la următoarea dispută oficială din Europa League, Pandurii vor trebui să susţină un alt examen cel puţin la fel de dificil, în campionatul Ligii I. Formaţia gorjeană se deplasează la Ploieşti, acolo unde întâlneşte Petrolul, un adversar ce stârneşte amintiri deloc plăcute pentru Pustai and Co.. Fiind deja martorul unui start foarte bun de sezon, tehnicianul Pandurilor speră însă în obţinerea unui rezultat pozitiv, astăzi, în faţa „lupilor galbeni”. „Deocamdată nu ne gândim la Hapoel, ci la meciul cu Petrolul. M-aş bucura să menţin jucătorii atenţi, pentru că ne aşteaptă multe meciuri grele. E clar că Petrolul nu este un adversar de factura Levadiei, deci ne aşteaptă un joc foarte dificil. Partidele cu contracandidatele directe din campionat vor fi foarte importante, deci ar conta mult dacă n-am întoarce de la Ploieşti cu un rezultat pozitiv. Nu ştiu dacă Petrolul e mai slabă fără Bokila, asta vom vedea doar la finalul jocului. E bine că pentru noi va reveni Nicoară, pe care nu l-am putut folosi până acum în meciurile din cupele europene”, a spus Cristi Pustai. Partida dintre Petrolul Ploieşti şi Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a II-a a Ligii I, se va disputa astăzi, începând cu ora 20:45, şi va fi transmisă în direct de postul de televiziune Antena 1.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad