Puterea şi banii! Iată şefii de partid şi parlamentarii cei mai profitabili în 2012


Oamenii politici gorjeni sunt în majoritate multifuncţionali, fiind în acelaşi timp şi afacerişti, iar unii dintre ei, chiar parlamentari, ceea ce nu este aproape niciodată în favoarea celor care le-au dat putere de demnitar, pentru că în programul aglomerat pe care-l au îşi cunosc foarte bine priorităţile. Firmele  pe care astfel de personaje le deţin au, de obicei, cifre de afaceri ameţitoare şi profituri modelate de priceperea contabililor angajaţi în aşa fel încât impozitele de profit plătite să nu ştirbească averile impresionante ale patronilor.

Alianţei de la guvernare îi merg afacerile strună

Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, este şi om de afaceri, lucru deja cunoscut, mai ales că acest statut i-a adus un dosar penal şi 24 de ore în beciurile poliţiei în mult mediatizatul dosar „Pavel Arena”. Cu toate că SC Maserati SRL i-a adus numai probleme, parlamentarul încă deţine jumătate din părţile sociale ale societăţii care nu s-a descurcat prost în ultimii doi ani financiari. În anul 2011, Maserati a înregistrat o cifră de afaceri de 10 milioane de lei şi un profit nu tocmai pe măsură – doar 43.000 de lei. Anul trecut, cifra de afaceri a crescut cu un milion de lei, ajungând la 11 milioane de lei, însă profitul a scăzut la 26.000 de lei.
Coleg de alianţă politică cu Dian Popescu, deputatul Scarlat Iriza este ceea ce s-ar putea numi un afacerist de succes. Deşi doctrina politică a partidului din care face parte, PSD, propovăduieşte protecţia socială, Iriza s-a îmbogăţit tocmai din nefericirea semenilor care, paradoxal, l-au trimis, prin votul lor, în Parlament, unde sperau că-şi va aduce aportul ca lor să le fie mai bine. Deputatul deţine mai multe firme pe care funcţionează case de amanet care au înregistrat cifre de afaceri onorabile în anii trecuţi. În 2011, una dintre societăţi, Stirco, a făcut afaceri în valoare de 760.000 de lei, din care 242.000 profit. Un an mai târziu, când patronul a devenit şi demnitar, aceasta a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de lei şi un profit de 321.000 de lei.


Deşi cu doar trei angajaţi, Iriza Gold SRL a produs, în 2011, o cifră de afaceri de 125.000 şi un profit de 30.000, iar în 2012 a crescut la 117.000 (cifră de afaceri) şi 37.000 profit. SC Aziri SRL a încheiat 2011 cu o pierdere de 62.000 de lei, iar 2012 cu o cifră de afaceri de 47.000 şi un profit de 21.000 de lei.
SC Autil Com, având acelaşi profil precum celelalte societăţi, a mers bine atât în 2011, cât şi în 2012. În urmă cu doi ani a realizat o cifră de afaceri de 221.000 şi un profit de 64.000, iar anul trecut 247.000 de lei, respectiv 75.000 de lei.

Afacerile lui Weber, destul de tulburi

Deputatului social democrat Mihai Weber nu-i place să se supună regulilor respectate de toată lumea, aşa că despre firmele sale sunt puţine, sau chiar deloc, date financiare oficiale. Weber este implicat în acţionariatul SC Helix Trade Târgu-Jiu, o firmă despre care nu există nicio informaţie financiară. Despre societatea Acant Târgu-Jiu se ştie doar că în 2011 a avut pierderi de 63.000 de lei, iar de atunci reprezentanţii săi n-au mai oferit date despre ea.  O altă societate la care Weber este direct interesat este M&M Ecoturism Bucureşti, despre care nu se mai ştie nimic din anul 2008.
Singura firmă care pare să fie în regulă este Pro Auto Logistic, ce se ocupă cu întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi care a avut, în 2011, o cifră de afaceri de 207.000 de lei, dar şi o pierdere de 24.000, iar în 2012 o cifră de afaceri de 675.000 de lei şi un profit de 28.000 de lei.

Nici Opoziţia n-o duce rău. Una din firmele lui Vîlceanu, profit de apropape 400.000 de lei

Opoziţia are un reprezentant de marcă în Gorj, din punctul de vedere al afacerilor. Preşedintele PDL Gorj, Dan Vîlceanu, a uimit, nu demult, opinia publică şi adversarii în afaceri, cu zecile de contracte pe care le-a avut şi încă le mai are în derulare în sectorul minier, aşa că nici firmele sale nu aveau cum să stea din punct de vedere financiar decât bine. Rominex Mining Engineering SA a ajuns, în 2011, la o cifră de afaceri de 4,2 milioane de lei şi un profit de…1194 de lei. În 2012, milioanele au scăzut până la 3,6, dar profitul a crescut până la 7.374 de lei. Trefo a avut, în urmă cu doi ani, o cifră de afaceri de 3,2 milioane de lei şi un profit de 388.000 de lei, iar anul trecut 3,7 milioane de lei, respectiv 531.000 de lei. Remont a terminat anul 2011 cu o cifră de afaceri de 4,2 milioane de lei, profit 5.428 de lei, iar 2012 cu 2,9 milioane de lei şi 3.416 de lei profit.
Aceste firme deţinute de şeful democrat liberalilor gorjeni, Dan Vîlceanu, şi familia sa au derulat, anul trecut şi în acest an, contracte cu CE Oltenia de aproximativ 6,5 milioane de lei.


Categoria: Dezvăluiri

Tags: , , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad