Răduț, atac la manechine

Fotbaliștii au fost întotdeauna bărbații cu cel mai mare succes la femei. Domnișoarele par fermecate fie de talentul acestora pe terenul de fotbal, fie de alte aspecte și beneficii pe care le presupune viața la brațul unui fotbalist. Printre cele care au o slăbiciune pentru jucătorii de fotbal, în special pentru cei cu potențial, sunt manechinele. Cei mai mulți dintre fotbaliști, în special cei la început de carieră, au la braț un astfel de „exemplar”. Printre cei „vânați” de către domnișoarele care iubesc podiumul, se numără și Mihai Răduț, mijlocașul echipei Pandurii Târgu Jiu.

Deși este un personaj destul de retras (comparativ cu alții colegi de-ai săi din domeniul fotbalului, care țin săptămânal paginile tabloidelor), Răduț are la activ destul de multe relații cu domnișoare cunoscute în showbiz-ul românesc. Printre cele de compania cărora s-a bucurat mijlocașul se numără Gina Pistol, cea cu care a avut o relație de durată, sau Anda Adam, cea despre care presa a scris că ar fi fost pentru o scurtă perioadă în grațiile fotbalistului.
De curând, Mihai Răduț a fost surprins de paparazzi în compania altor două domnișoare din lumea mondenă. Este vorba despre fosta iubită a lui Cristi Tănase, Diana Gureșoaie, și despre mulatra Agnes Matoko. Potrivit presei centrale, Răduț și-ar fi încercat norocul cu cele două domnișoare, în urmă cu câteva seri, într-un local din București. Rămâne de văzut care dintre cele două domnițe a  fost pe placul fotbalistului.

Voia să se însoare cu Gina Pistol

Gina Pistol și mijlocașul echipei Pandurii Târgu Jiu, Mihai Răduț, au format un cuplu timp de șapte luni. Deși între ei era o diferență de vârstă de aproximativ nouă ani, acest lucru nu părea să fie un impediment, iar apropiații îi vedeau pe cei doi mergând pe drumul către altar în curând. Totul s-a schimbat de Crăciun, când, fără prea multe explicații publice, cei doi au ales să se despartă, iar toate planurile de viitor s-au dus pe Apa Sâmbetei.

Categoria: Monden

Tags: , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad