Record la infracțiuni, la doar 20 de ani! Cercetat pentru tentativă de omor și două tâlhării

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au documentat activitatea infracţională a patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, suspectaţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie, respectiv complicitate la infracţiunea de tâlhărie. Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă.

Un tânăr de doar 20 de ani a reușit să bată recordul la săvârșirea unui șir de infracțiuni: a încercat să își ucidă un cunoscut, apoi a tâlhărit o barmaniță și i-a furat banii din încasări, iar la scurt timp a furat și telefonul mobil al unui puști de 15 ani. Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de o tânără în vârstă de 19 ani, angajată a unei societăţi comerciale din oraș, despre faptul că, în jurul orelor 04:00, în timp ce se afla de serviciu, în interiorul localului a pătruns un bărbat cu faţa acoperită, care, sub exercitarea de ameninţări cu un obiect tăietor, i-a sustras suma de 1.000 lei, provenită din vânzări. În urma investigaţiilor efectuate, la data de 28 august, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat suspectul infracţiunii de tâlhărie ca fiind M.M.N., de 20 ani, din Târgu-Jiu. De asemenea, au fost identificaţi mai mulţi tineri care s-au aflat în compania suspectului în noaptea comiterii infracţiunii. Aceştia din urmă au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu pentru audieri. Continuând cercetările, poliţiştii au emis pe numele a trei dintre ei, respectiv Ş.F., de 19 ani, M.I.R., de 18 ani, şi S.P., de 17 ani, ordonanţe de reţinere pe timp de 24 de ore pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, întrucât i-au înlesnit, prin diferite mijloace, lui M.M.N. comiterea infracţiunii de tâlhărie. Ulterior, tinerii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.

Inițiatorul infracțiunilor, prins cu întârziere

Întrucât suspectul de 20 de ani s-a sustras cercetărilor, acesta a fost depistat de poliţişti în după-amiaza zilei de vineri, pe raza municipiului Târgu-Jiu, urmare a investigaţiilor efectuate. În cursul zilei de 29 august 2013, cei patru suspecţi au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu-Jiu. „Instanţa de judecată a emis pe numele lui M.M.N., de 20 ani, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, iar pe numele lui M.I.R., de 18 ani, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, în timp ce pentru ceilalţi doi suspecţi a fost dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor, tânărul de 20 ani fiind cercetat de Parchetul Judeţean Gorj pentru comiterea unei infracţiuni de tentativă de omor, în urmă cu două săptămâni”, a spus Romina Dochian, purtătoarea de cuvânt a IPJ Gorj.

Categoria: Actualitate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad