Reducerea cheltuielilor cu 30% în CEO îi afectează şi pe „băieţii deştepţi” din minerit

-    Utilajele firmelor prestatoare, pontate 3 ore pe zi

Administraţia Complexului Energetic Oltenia a stabilit ca pentru ultimul trimestru al acestui an, cheltuielile să fie reduse cu 30%. În acest context, reducerile vizează prestaţiile externe, cheltuielile cu mentenanţa, precum şi alte cheltuieli materiale, toate acestea fiind diminuate într-o anumită proporţie.

Fără revizii, reparaţii, scule, dispozitive şi piese de schimb până anul viitor

Surse sindicale spun că administraţia CEO a redus şi mai mult aceste cheltuieli pentru ultimele trei luni ale anului, pentru ca la finele exerciţiului financiar să se înregistreze un profit atractiv pentru eventualii investitori, având în vedere listarea la bursă a companiei în luna mai a anului viitor.
De partea cealaltă, cei din conducerea CEO spun că au obligaţia de a organiza şi conduce activitatea societăţii pe principii de rentabilitate, eficienţă economică şi profit, iar în acest sens trebuie să ia măsurile necesare realizării unor obiective şi indicatori propuşi, dar şi pentru asigurarea solvabilităţii companiei.
Reducerile pentru ultimul trimestru din 2013 implică strict o diminuare a cheltuielilor la revizii şi reparaţii, scule, dispozitive, piese de schimb şi utilaje din carierele miniere. Practic, a fost redus programul de funcţionare pentru aceste utilaje de la 5 la 3 ore pe zi. Concret, utilajele nu vor mai putea fi pontate decât maximum 3 ore pe zi; asta înseamnă bani mai puţini, aproape la jumătate, pentru firmele prestatoare ale „băieţilor deştepţi” din minerit.
Aceleaşi surse spun că, într-o anumită măsură, va fi afectat procesul de producţie în condiţiile în care nu mai sunt bani pentru revizii, administraţia CEO alocând sume doar pentru anumite priorităţi. Sindicaliştii reproşază conducerii companiei că se investesc peste 15 milioane de lei în modernizarea unui excavator la una din carierele de la Motru, când cu această sumă se putea face revizia tuturor excavatoarelor din minerit.

Proiecţia bugetară pentru 2014, finalizată în scurt timp

Liderii de sindicat spun că aceste reduceri sunt determinate şi de faptul că, deşi CEO vinde cantităţi importante de energie în ultimele luni, preţul de vânzare este unul mai mic decât cel prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an.
Sindicaliştii se declară pesimişti în ceea ce priveşte soarta CEO în 2014 cu toate că, în urma reorganizării activităţii şi reducerii cheltuielilor variabile, proiecţia bugetară pentru anul viitor, care va fi finalizată în următoarele două săptămâni, poate asigura o mai mare rentabilitate companiei.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , , ,

Commentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. gogu says:

    Si pe Sarcina il afecteaza ?

    Thumb up 2 Thumb down 0

  2. MISU says:

    Intotdeauna avem treaba cu capra vecinului! Pe Sarcina nu’l afecteaza ci pe angajatii lui.El trimite acasa 70% si gata cu mentenanta,deci pe cine afecteaza? Pe noi….

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad