Rovana Plumb: Ministerul Mediului nu a dat acord de mediu pentru proiectul Roşia Montană

 

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a afirmat, marţi, în cadrul Comisiei Speciale dedicate exploatării miniere de la Roşia Montană, că ministerul de resort nu a dat acordul de mediu şi nicio derogare de la legislaţia în vigoare pentru acest proiect.

“Ministerul Mediului a acţionat ca reprezentant al statului român şi s-a asigurat ca, indiferent de operatorul care va acţiona în România, mediul să fie respectat în România. Ministerul a respins proiectul vechi şi a impus standarde cerute de legislaţia europeană. Ministerul Mediului nu a dat acord de mediu şi nicio derogare de la legislaţia în vigoare, a cerut şi a impus condiţii şi standarde de mediu, astfel încât să nu existe niciun fel de prejudiciu la nivelul cetăţenilor. Ne-am consultat cu Finlanda şi Suedia pe teme similare, cu Comisia Europeană, să preluăm cele mai bune practici. Din punct de vedere tehnic, ministerul a reuşit să impună garanţii de mediu şi standarde de mediu la nivel internaţional, iar poziţia noastră este de apărător al statului, al legilor în vigoare şi al cetăţenilor“, a declarat ministrul Mediului, potrivit Agerpres.

Potrivit oficialului MMSC, concentraţia de cianură a fost redusă pentru proiectul de la Roşia Montană.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/rovana-plumb-ministerul-mediului-nu-a-dat-acord-de-mediu-pentru-proiectul-rosia-montana_99442.html#ixzz2fnUdm600

 

Categoria: Ultima oră

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad