S-a dus vremea ghiozdanelor…

S-a dus de mult vremea în care elevii mergeau la școală cu rechizitele frumos aranjate într-un ghiozdan cu două barete, ca să nu atârne greu pe un singur umăr. Acum, doar preșcolarii și elevii de gimnaziu mai poartă ghiozdane, liceenii s-au emancipat! Ei vin la școală cu un singur caiet ascuns abil prin buzunare, în cazul băieților, sau pitit în poșeta de firmă, în cazul fetelor. S-a dus vremea ghiozdanelor, la fel cum s-a dus și vremea în care elevii (nu toți, asta e clar – nu generalizăm) mergeau la școală pentru a învăța. Acum auzim vorbindu-se de bătăi între elevi, de șantaj și taxe de protecție, de fete care cad în mreaja unor infractori și așa mai departe. Slavă Domnului că mai există și tineri care învață și care muncesc zi de zi pentru a avea rezultate bune și chiar excelente la școală, care obțin prin efort premii la concursuri și olimpiade, pentru care a învăța este o datorie și o bucurie. De ei auzim vorbindu-se mai rar (dar nu vreau să revin la subiectul „publicul preferă știrile negative”. Nu acum.). Acești elevi care muncesc și care zi de zi își dau silința pentru a avea rezultate bune la școală, trebuie să fie exemple pentru colegii lor de generație și mai ales pentru cei care vin din urmă.
Anul acesta am avut parte de una dintre cele mai frumoase experiențe din ultimii ani: extraordinara implicare și compasiune de care au dat dovadă elevii clasei a X-a A din Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu în campania umanitară pentru micuța Lidia Drăghescu, minunata fetiță din Tismana-Sohodol. Lidia este sănătoasă acum și datorită acestor elevi, copii și ei, căci nu aveau mai mult de 17 ani astă primăvară! Lidia merge la școală, alături de surioara mai mică, Denisa, se joacă împreună și sunt binecuvântarea părinților lor, oameni simpli și adevărați, oameni al căror suflet nu a fost umbrit de stricăciunea acestei lumi. Boala Lidiei le-a adus multă suferință, dar au știut să stea uniți, să creadă în Dumnezeu și în darul vieții. Familia Drăghescu din Tismana-Sohodol este una dintre cele mai frumoase pe care le-am întâlnit. Tare dragi mi-s!
Iar elevii clasei a X-a A (acum sunt a XI-a A) au demonstrat cu vârf și îndesat că ne putem păstra speranța în viitor, că și în generațiile acestea tinere mai sunt oameni cu adevărat. Dar ce ne facem cu elevii cărora le lipsesc cei șapte ani de acasă, cu aceia care promovează violența și care cred că a fi violent este un lucru bun, cu cei care își agresează colegii mai mici, cu cei care șantajează? Pe unii îi prinde poliția, alții își continuă activitățile nestingheriți, căci victimele nu găsesc forța morală de a îi înfrunta cu îndrăzneală și de a apela la poliție. Consider că vina pentru comportamentul acestora o au, în parte, părinții, căci ei dau educația de bază copilului, „cei șapte ani de acasă” nu-s povești. Cu siguranță copiii sunt sau pot deveni influențabili și la anturajele din care fac parte. Nu am copii, dar cred că a îi educa este un lucru dificil. Îmi doresc un copil, iar dacă va fi să ne ajute Dumnezeu să îl avem, sper ca el sau ea să fie un copil bun, pe care să îl învățăm de mic ce înseamnă să fie OM (corect, mărinimos, respectuos și așa mai departe).
Nu știu dacă este corect să spun că și profesorii au vina lor. Ei își fac treaba la clasă și îi învață tot ce este bun pe elevii pe care îi au sub îndrumare, însă dacă „aluatul nu este dospit corespunzător”, ce îi mai poți face? Prietena mea cea mai bună lucrează în învățământ și-mi spunea deunăzi că umilința este simțământul care o încearcă des la locul de muncă. Salariul mult prea mic, adăugat la umilințele pe care te fac elevii (uneori) să le înduri, la frustrările fiecăruia… Faptul că are salariul mic (și sunt atâtea alte milioane de români în „papucii” ei, inclusiv eu) nu o oprește să își dea silința la locul de munc; asta și-a ales să facă, încă o face cu pasiune.
Sunt atât de multe lucruri și stări de fapt în neregulă în țara noastră. Și atât de puține speranțe că lucrurile se vor îndrepta… Ce ne mai rămâne? Nu știu. Cred că trebuie să încercăm cu toții să schimbăm ceva, să ne educăm copiii bine, să îi facem oameni buni, pe care să te poți baza, să nu ne dăm bătuți, să nu ne pierdem credința în bine, în Dumnezeu, în oameni.

Categoria: Editorial

Tags:

Commentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Elena says:

    Unde este scoala de odinioara , cu profesorii ei , cu regulile ei stricte si fara de tagada ? Zicerea “regulile sunt facute pentru a putea fi incalcate” cred ca a fost inventia romanilor , prea le place .

    Thumb up 1 Thumb down 0

  2. andra says:

    Te felicit, Miha, pentru materialul de azi! Parerea mea este ca, asta cu invatatul copiilor de mici, nu tine. Degeaba ii spui tu sa se spele pe dinti, de exemplu, daca tu nu o faci. Copilul te va copia in tot ceea ce faci. Ceea ce vede la tine, va face si el. Evident ca, noi nu ne putem alege parintii si nici nu ii putem judeca. Parintii nostri, bunicii nostri, au trait vremuri grele. Nu aveau acces la informatie, asa cum avem noi astazi. Dar omenia, bunatatea, iubirea, nu se invata la scoala. Ele sunt virtuti care se traiesc sau nu in familii. Ce solutie as vedea eu?… Sa fim noi schimbarea pe care vrem sa o vedem in copiii nostri, in lume, cum zicea Gandhi. Mare dreptate avea…

    Thumb up 1 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad