Salariile angajaților CEO, plătite în avans. Medințu: „Condescu minte că nu-s bani”


Directorul Diviziei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia dă asigurări că minerii și energeticienii vor primi în continuare, fără probleme, salariile.

Aurel Medințu a ținut să facă lumină în cazul semnalat de președintele Federației Naționale Mine Energie, Marin Condescu,  care a spus săptămâna trecută, într-o conferință de presă, că administrația Complexului Energetic Oltenia nu ar mai avea bani pentru achitarea salariilor minerilor și energeticienilor pe luna iulie. Directorul Diviziei Energie din cadrul CEO afirmă că declarațiile liderului FNME sunt doar minciuni. „Este o mare minciună ce a spus domnul Marin Condescu, că nu mai sunt bani de salarii. Chiar joi s-au plătit salariile, în avans cu două-trei zile, mai devreme decât este prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă. CEO nu este cu apa deasupra capului, poate dânsul este. Avansul pe luna iulie se va da la data stabilită. Știm exact câți bani ne intră în cont, vom plăti tot ce avem de plătit la timp”, a precizat Aurel Medințu.  Directorul Diviziei Energie le transmite angajaților CEO că nu trebuie să aibă motive de îngrijorare, salariile vor fi plătite conform CCM și lunile viitoare. „Nu se pune nicio problemă ca salariile să nu fie plătite la timp. Declarațiile lui Marin Condescu sunt iresponsabile. Cum să spui că nu-s bani de salarii, dacă au fost virați către salariați?”, mai spune Aurel Medințu.

Călinoiu: CEO nu e cu „apa deasupra capului”

Președintele Consiliului Județean Gorj spune, la fel ca directorul Diviziei Energie, că gigantul energetic nu are cum să aibă probleme cu achitarea salariilor către angajați. Ion Călinoiu este de părere că atâta timp cât Complexul Energetic Oltenia poate produce energie, nu are cum să fie „cu apa deasupra capului”,  așa cum a susținut președintele Federației Naționale Mine Energie, Marin Condescu. „Managerul CEO a luat în această perioadă măsuri care nu au convenit unora. Aceștia fac o serie de declarații care duc la crearea unei stări tensionate în județ și-n rândul salariaților Complexului Oltenia. Sunt convins că măsurile luate de guvern prin crearea mixului energetic vor rezolva problemele companiei. Nu se pune problema să nu fie bani de salarii. CEO va încheia anul în condiții bune”, dă asigurări șeful județului, Ion Călinoiu. Președintele Consiliului Județean Gorj a făcut câteva comentarii și pe tema unei posibile insolvențe a Complexului Energetic Oltenia. „Laurențiu Ciurel este cel mai în măsură să spună că orice este posibil în CEO. Dacă nu se  va realiza acel mix energetic, există și această posibilitate a insolvenței, dar nu cred că nu se va ajunge la acest lucru”, afirmă Ion Călinoiu.


Categoria: Politică

Tags: , , , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad