Salariul minim la stat: 1.000 de lei

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Sibiu, că vrea să modifice Legea salarizării, incluzând în „anvelopa naţională” cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie, respectiv primării, consilii judeţene, ministere, relatează presa centrală.  

Astfel, premierul a spus că vor exista limite de minimum și maximum de salarizare: „Trebuie  să facem anvelopa de cheltuieli de personal pentru fiecare instituţie în parte – primărie, CJ, minister – să avem un salariu minim, probabil de 1.000 de lei, şi un salariu maxim. Cred că un raport de 1 la 7 va fi, adică cel mai mare salariu să fie de 7.000 de lei şi în acestea conducătorul instituţiei, pe baza unor criterii, să poată stabili mult mai flexibil de câţi oameni are nevoie, cum îi stimulează pe cei care au rezultate în activitate, cum îi sancţionează. Asta înseamnă modificarea Legii salarizării care, de fapt, nu a fost niciodată pusă în aplicare, a fost doar o idee, din păcate, finalizată cu un faliment, şi a Legii funcţionarului public”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Victor Ponta. Întrebat când va intra în vigoare noua lege a salarizării, Ponta a răspuns că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple în 2013.

Categoria: Politică

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad