Scandal în familia consilierului județean Nelu Pavel: frații săi se bat pe moștenire!


Scandal în familia consilierului județean Nelu Pavel: Poliţia Târgu-Jiu a fost sesizată de H.M.C., de 20 ani, din localitate, cu privire la faptul că are un conflict cu un vecin. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, din primele verificări constatându-se faptul că între mai mulţi membri ai familiei lui Nelu Pavel a izbucnit un conflict spontan, care s-a lăsat cu pumni, dar și cu picioare și intervenția mascaților.

Scandal cu bâte şi topoare în familia liderului Partidei Romilor din Gorj și consilierului județean, Nelu Pavel. Luni seara, fraţii lui Nelu Pavel s-au luat la ceartă și apoi la bătaie din cauza unor neînțelegeri privind o moștenire. Cinci persoane implicate în scandal au ajuns la poliţie, fiind reținute. Unul dintre frații lui Nelu Pavel, Amza, întors din străinătate, a venit să își revendice casa bătrânească pe care susține că a primit-o la moartea mamei. „A venit înarmat, a venit să-i scoată pe fraţii mei şi-au vrut să-l omoare pe acest bătrân de 82 de ani ca să îi ia casa. Amza este un individ, nu ne este rudă. Este un copil, care era al străzii şi l-a luat tata pe lângă casă”, a declarat Nelu Pavel. La sediul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj a ajuns și Costică Șuță, judecătorul romilor. „Este o ceartă ţigănească. Eventual, mai târziu o să ajungă pe mâna mea. Personal o să-i judec. Ar fi posibil să-i condamn. Adică, nu-i închisoare, eu n-am dreptul să dau, este o pedeapsă bănească, țigănească”, a spus Costică Șuță, judecătorul cartierului Obreja.

Potoliți de mascați

La faţa locului au intervenit un număr de 12 poliţişti şi grupa de intervenţie din cadrul I.J.J. Gorj, care au aplanat imediat conflictul, au identificat persoanele implicate şi le-au condus la sediul poliţiei pentru cercetări. Continuând cercetările, poliţiştii au identificat persoanele implicate în conflict:H.M.C., de 20 ani, M.D., de 43 ani, P.C., de 40 ani, P.V., 50 ani, şi P.V., de 18 ani, toţi din Târgu-Jiu. De asemenea, poliţiştii au stabilit că între aceste persoane a avut loc un conflict spontan generat de neînţelegeri legate de o moştenire, fiind provocat scandal public. „În baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă faţă de cei cinci suspecţi, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Gorj, ieri suspecţii fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă”, a spus Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.


Categoria: Dezvăluiri

Tags: ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad