Schelete de 5 milioane de lei, în dulapul managerului CEO – Curtea de Conturi îi impută companiei

Curtea de Conturi a efectuat recent un control ce viza partea de energie a Complexului Energetic Oltenia. Au fost descoperite, astfel, sponsorizări ilegale pentru Pandurii Târgu Jiu și un prejudiciu adus statului de cinci milioane de lei, reprezentând impozit pe profit.

Managerul CEO spune că va contesta raportul Curții de Conturi, chiar dacă nu prea există șanse ca situația să se schimbe: „Curtea spune că am prejudiciat bugetul cu peste cinci milioane de lei, care reprezintă impozit pe profit. Contestăm, dar nu avem nicio şansă aici. Vin din urmă lucruri din cauza cărora, dacă rămân aşa, dacă tot descoperim scheleţi din ăştia, nu ne va fi probabil uşor în viitor. Bugetul de acum nu poate suporta aceste multe milioane care trebuie date înapoi”, a spus Ciurel.

Control extins

Raportul instituției de control mai arată că, în 2011 salariaţii din cadrul SNLO, actuala Divizie Minieră, au primit salarii majorate cu 12 milioane de lei, bani care ar trebui recuperaţi de la angajaţi: „Mai e o speţă cu o sumă foarte importantă care ar fi fost plătită în plus, de natură salarială, acordată salariaţilor în 2011 şi care ar trebui recuperată de la ei. Vă daţi seama ce înseamnă şi asta, pentru că s-a depăşit fondul de salarii fără aprobare la fostul SNLO. Acestea sunt rezultatele controlului Curţii, noi extindem cercetările cu Corpul de control, să vedem dacă s-au mai întâmplat astfel de abateri şi la celelalte entităţi”, a mai spus Laurenţiu Ciurel.

Categoria: Actualitate

Tags: ,

Commentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. io says:

    Dar la tine in cont nu au gasit nimic in neregula..? Poate o prima ca externelizezi carierele alea 2 cu atitia bieti mineri..dupa ce ei au construit totata structura asta pe care stai tu sef…

    Thumb up 1 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad