Schimbarea lui Bălășoiu și Motocu, discutată azi în Directoratul CEO

• Ișalnița nu mai are cărbune, deci nu mai funcționează

Propunerile pentru înlocuitorii celor doi șefi de sucursale nu au fost încă făcute publice de administrația CE Oltenia. Astăzi, în ședința de Directorat, schimbarea din funcție a lui Constantin Bălășoiu (de la SE Ișalnița) și a lui Marian Motocu (SE Craiova 2) va fi, după toate probabilitățile, parafată.

Nu este vorba despre „nume sonore” ale celor care probabil îi vor înlocui pe cei doi directori amintiți mai sus, însă despre viitorii șefi de sucursală la care se gândește conducerea companiei, se spune că sunt profesioniști și că au 70% șanse să fie numiți. Viitorii șefi ai celor două sucursale vor fi numiți interimar.

O sută de mii de tone de cărbune, lipsă!

Pe de altă parte, grupul de la Ișalnița a fost oprit ieri din cauza lipsei de cărbune. În această situație, se adeverește faptul că din ograda directorului Bălășoiu, cel puțin 100.000 tone de cărbune „s-au evaporat”. Mai exact, „cantitatea există doar pe hârtie”, spun surse oficiale, acesta fiind și motivul principal de schimbare din funcție a lui Constantin Bălășoiu. Amintim că, sesizând în urmă cu câteva săptămâni dispariția a 140.000 de tone de cărbune, administrația CE Oltenia a depus plângere penală.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Commentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. costel says:

    se pare ca s-au evaporat mult mai multe tone de carbune , calculul consumului specific s-a calculat luind in calcul puterea calorifica superioara a gazului metan si nu pe cea inferioara. Din pacate nici asa randamentul cazan nu s-a ridicat prea mult, si consumurile au fost tot mari.

    Thumb up 0 Thumb down 1

  2. gheorghe says:

    Carbunele respectiv a fost vindut,stie Balasoiu cui.Acesta trebuie imediat aresta impreuna cu directorul economic

    Thumb up 0 Thumb down 1

  3. energetician says:

    Nu stim altceva decit sa inlocuim poate singuri profesionisti ai CEO . Nu stiu ce a facut Balasoiu ,dar sa-l schimbi pe D=nul MOTOCU asta este o mare prostie ,dupa ce la-ti inlocuit cu Medintu .Medintu ar trebui sa-si caute cladirea pensionarilor . Motocu ,mi-a fost sef de tura ,apoi a urcat in sus ,dupa pararea mea un mare specialist ,voi nu aveti nevoie de asa ceva ????????

    Thumb up 4 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad