Se întorc ploile

Meteorologii nu au vești foarte bune pentru următoarele zile. Potrivit specialiștilor, astăzi vremea va fi răcoroasă. În sudul, sud-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele de munte vremea va fi în general instabilă şi, mai ales ziua, temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În celelalte regiuni, norii acoperă parţial cerul şi doar pe arii restrânse sunt înnorări mai accentuate, ploi de scurtă durată şi izolat fulgere şi tunete. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse. Temperaturile maxime, în scădere faţă de intervalul precedent în regiunile din jumătatea sudică, vor fi cuprinse între 21 şi 28 de grade, iar cele minime în general între 10 şi 18 grade.
La Târgu Jiu, astăzi vremea se va menține frumoasă, iar cerul va fi înnorat doar în cursul dimineții. Spre amiază se va însenina, iar termometrele vor indica maxime de 28 de grade Celsius. Nici mâine nu se vor înregistra precipitații în Târgu Jiu. Cerul va fi senin pe tot parcursul zilei, iar maximele vor atinge 30 de grade Celsius. Vremea va continua să se mențină caldă și joi, când termometrele vor indica maxime de 29 de grade Celsius.
Potrivit meteorologilor, în cea de-a doua parte a lunii iulie, temperatura aerului va avea valori peste mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile centrale şi nordice, unde se va apropia de normalul perioadei. Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori sub normele climatologice pe aproape întreg teritoriul ţării.

Categoria: Social

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad