Se scumpește alcoolul din toamnă

Toamna va aduce scumpiri. Alcoolul, aurul sau maşinile de lux vor fi mai scumpe. Ca să poată acoperi gaura provocată în buget de reducerea TVA la pâine, executivul a decis să majoreze unele dintre accizele vechi şi să introducă altele noi.

O majorare cu 25% a accizei la alcoolul pur, de la 750 de euro la 1000 de euro pe hectolitru, a fost deja aprobată. Ceea ce înseamnă că o bere care conţine 5% alcool se va scumpi cu aproximativ 25 de bani, iar un litru de vin cu 12% alcool va fi mai scump cu peste un leu. Coniacul, vodca sau wisky, produsele care conţin mai mult alcool vor fi mai scumpe cu până la 6 lei pe litru.

Şi produsele de lux vor avea preţuri mai mari. Aurul va fi accizat cu 1 euro pe gram dacă are mai puţin de 14 karate şi cu 2 euro pe gram dacă are peste 14 karate. Astfel, o brăţară de 5 grame din aur de 18 karate va costa cu 45 de lei mai mult.

Nici românii care au o pasiune pentru maşinile puternice nu vor fi scutiţi de scumpiri. Orice autoturism care depăşeşte o capacitate de 3.000 de centimetri cubi va fi accizată cu 1 euro pe centimetru cub. Aşadar, o maşină cu o capacitate de 3200 de centimetri cubi va fi mai scumpă cu 3.200 de euro.

Şi luxul pentru doamne este taxat. Hainele de blană vor fi accizate în funcţie de preţ. Astfel, pentru o haină care costă peste 6.000 de euro, majorarea preţului va fi de 1.200 de euro.

 

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/toamna-vine-cu-noi-majorari-alcoolul-aurul-si-masinile-de-lux-vor-fi-mai-scumpe-afla-cu-cat_91634.html#ixzz2ac8jmOq1

 

Categoria: Ultima oră

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad