Se sparge gașca! Marin Condescu, părăsit de unul dintre „locotenenții” săi

Neîncrederea salariaților CEO în sindicatele conduse de Marin Condescu începe să-și facă simțită prezența. Chiar lideri cu vechime în organizațiile FNME încep să spargă rândurile, date fiind și scandalurile din ultimul timp în care majoritatea șefilor de sindicat  au fost acuzați că-și văd doar de propriile interese.

Un astfel de caz este și cel al unui lider de la Lupoaia, vicepreședinte al Sindicatului Liber din cadrul carierei. Constantin Ureche s-a retras din organizație în  data de 9 iulie și împreună cu acesta au mai plecat din FNME alți aproximativ 20 de oameni.

Liber „de contract”, și-a format un sindicat

Până la sfârșitul anului trecut, Constantin Ureche a condus Sindicatul Liber al Carierei Lupoaia, fiind înlocuit prin alegeri de Nicolae Bădița. Constantin Ureche a devenit vicepreședintele acestui sindicat, până acum câteva zile când a „dezertat” de la  FNME, trecând la FNSE „Univers”, al cărei vicepreședinte interimar este Constantin Crețan, filiala luând astfel „în greutate”.
Mai exact, Constantin Ureche și-a format propriul sindicat, „Solidaritatea”, pe care l-a afiliat Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate, condusă de Adolf Mureșan. Înainte de a decide să părăsească FNME, acesta a figurat pe lista inspectorilor sociali, propusă în apilie de Marin Condescu, dar s-a retras ulterior. De amintit este faptul că Ureche a fost până în 2011 chiar secundul lui Marin Condescu (pe atunci șef al CA) la firma Olservmin, al cărei unic asociat este Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , , ,

Commentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. gogu says:

    paguba-n ciuperci ureche asta !ia gasiti voi alte subiecte de dezbatut ,ca despre baiatul asta chiar nu merita sa scrieti …. e zero barat pe linie !

    Thumb up 2 Thumb down 0

  2. ionica says:

    ureche a avut tot neamu angajat la Olservmin;trebuie verificati ce au facut cu banii incasati atatia ani.

    Thumb up 4 Thumb down 0

  3. dandana says:

    …nu se putea ca asa ceva sa mearga la infinit !? Nu pot fi trecute cu vederea si nici acceptate, modul de ,,lucru,, si nesimtirea unor ,,afaceristi,, care mai ieri,au invatat sa si scrie numele ! Dzeu nu lasa si nici nu iarta, da fiecaruia ,la timpul respectiv !

    Thumb up 3 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad