Se tem să nu fie disponibilizați la finalul perioadei de șomaj tehnic

Este vorba de cei aproximativ 700 de angajați ai Carierei Husnicioara, care sunt nevoiți să stea o lună de zile acasă.

Din cauză că RAAN Drobeta Turnu Severin nu achită o datorie Complexului Oltenia de aproximativ 2000 de miliarde de lei vechi, cel mai mare producător de energie pe cărbune din țară a decis să sisteze livrările de cărbune către   Regia Autonomă de Activităţi Nucleare Severin. De suferit au angajați Carierei  Husnicioara, din județul Mehedinți, care sunt nevoiți să intre în șomaj tehnic. Directorul adjunct al unității miniere de la Husnicioara spune că  oamenii sunt îngirjorați că vor rămâme șomeri. „Am primit vestea șomajului tehnic cu îngrijorare. Oamenii sunt derutați pentru că lucrurile au mers bine până acum. Principala îngrijorare este legată de pierderea locurilor de muncă”, a declarat Florea Cită. Cum în presă au apărut informații conform cărora RAAN Drobeta Turnu Severin ar intenționa să cumpere cărbune de la carierele private, directorul adjunct al Carierei Husnicioara a ținut să precizeze că acest lucru este doar o speculație de presă. „Nu au bani să achite datoriile către Complexul Energetic Oltenia, așa că nu au cum să cumpere cărbune din altă parte. Sunt doar speculații aceste informații. Nu cred că se va ajunge la această variantă. Sperăm ca problemele RAAN să se rezolve, iar noi să reluăm livrările de cărbune în mai puțin de o lună”, a declarat Florea Cită.

Medințu: Mi se pare dubios că RAAN ar vrea să ia cărbune din altă parte

Șeful Diviziei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Aurel Medințu,  consideră că atitudinea RAAN de a achiziționa cărbune de la carierele private ar fi una incorectă. „Nu cred că termocentrala de la Severin ar rezista doar cu cărbune de la microcariere. Este incorectă atitudinea lor de a încerca să ia cărbune din altă parte decât de la Cariera Husnicioara. Mi se pare ceva dubios la mijloc”, afirmă directorul Diviziei Energie, Aurel Medințu.

Categoria: Dezvăluiri

Tags: , , ,

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad