Sfaturi ca să îţi menajezi coloana

Coloana vertebrală este axul prin care circulă energii vitale. De aceea e foarte important să ştii să previi apariţia unor afecţiuni la nivelul acesteia, urmând câteva sfaturi simple.

Adoptă o postură corectă

Cel mai simplu mod prin care îţi poţi menaja coloana este să adopţi o postură corectă. Ţine cont de binecunoscutul îndemn pe care îl tot repetă părinţii copiilor: „stai drept”. Când stai în picioare şi când mergi, menţine spatele drept, pieptul şi privirea înainte, umerii uşor traşi spre spate.

Stai pe scaune cu spătar flexibil

Atunci când stai pe scaun, medicii spun că e bine să ai o poziţie relaxată, cu picioarele pe podea şi cu spatele uşor înclinat, lipit de spătar, astfel încât corpul să formeze un unghi de 135 de grade, în loc de unul de 90. În această poziţie, se exercită cea mai mică presiune asupra discurilor intervertebrale, muşchilor şi tendoanelor, favorizând relaxarea coloanei. Scaunele cu spătare flexibile îţi permit să le ajustezi astfel încât să găseşti cea mai bună poziţie pentru coloană.

Dormi pe o saltea tare

Şi poziţia în care dormi te poate ajuta să eviţi afecţiuni ale coloanei vertebrale. Când dormi pe o parte, aşază o pernă între genunchi, ca să menţii coloana într-o poziţie neutră (fără să se îndoaie prea mult nici în faţă, nici spre spate). De asemenea, în acelaşi scop poţi folosi o saltea tare sau o placă de lemn aşezată peste salteaua obişnuită. Pernele speciale pentru coloană (anatomice sau ortopedice) menţin coloana într-o poziţie corectă, relaxând muşchii spatelui şi prevenind durerile cervicale.

Foloseşte suporturi speciale pentru spate

Suporturile lombare rotunde sau semirotunde se găsesc de cumpărat în magazinele sau pe site-urile cu produse ortopedice. Sunt un fel de perne mici, care se ataşază pe spătarul scaunului, pentru susţinerea zonei lombare sau cervicale. Poţi să-ţi faci singur, acasă, un suport pentru zona lombară astfel: împătureşte un prosop de baie pe lungime, trece prin el o sfoară lungă şi coase-l, ca să nu se desfacă. Leagă apoi această „rolă lombară” în jurul mijlocului. În timpul somnului, fie că dormi pe spate sau pe o parte, rola va menţine coloana în poziţia corectă. Când călătoreşti, poţi lua cu tine o pernă-suport pentru gât, în formă de semicerc. Ţinând cont că vei sta mult timp aşezat, o poţi folosi ca să înlături disconfortul de la nivelul gâtului şi al coloanei.

Nu ridica greutăţi

Evită să ridici sau să cari greutăţi, ca să nu rişti afecţiuni ale coloanei, cum ar fi hernia de disc. De asemenea, evită să roteşti coloana când cari bagaje. Când te apleci să iei un obiect de jos, îndoaie uşor genunchii, în loc să te apleci brusc, îndoind mijlocul.

Fizioterapie, pentru prevenire

Medicul de familie îţi poate recomanda să faci şedinţe de fizioterapie, care previn, dar şi tratează diverse afecţiuni ale coloanei vertebrale. Fizioterapia include tratamente balneoclimaterice, electroterapia, hidroterapia, masajele medicale.

www.clicksanatate.ro

Categoria: Sănătate

Tags:

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad