„Şi noi ne-am putea bate cu Steaua”

Locul VI ocupat în acest moment în Liga I, la doar 2 puncte distanţă de o poziţie „europeană”, nu pare să-i îi mulţumească pe cei de la Pandurii. Elevii lui Cristi Pustai sunt de părere, însă, că este prea devreme să tragă concluzii, aşteptând un reviriment al echipei gorjene în perioada imediat următoare. Goalkeeperul Răzvan Stanca speră ca Pandurii să se poată lupta chiar şi cu Steaua, pentru prima poziţie din campionat: „Această pauză de două săptămâni ne prinde bine. Până acum, în campionat, se putea şi mai bine, niciodată nu este destul de bine. Era loc şi de mai bine… Dacă am fi câştigat cu Astra şi Mediaş acasă, eram în primele trei locuri. Acum, ne batem cu echipele care sunt deasupra noastră. Sper ca, după etapa viitoare, să trecem peste Botoşani. Şi noi ne-am putea bate cu Steaua, orice este posibil. CFR şi Dinamo sunt şi ele în cărţi, au trecut doar 10 etape, nu s-a jucat totul”.

Miza din Europa League

Dintre toate „fronturile” în care sunt angrenaţi cei de la Pandurii (Liga I, Cupa României şi Europa League), lupta din cupele europene pare să fie în acest moment cea mai dificilă misiune pentru Pustai and Co. Componenţii formaţiei gorjene nu-şi propun nici visuri prea mari, dar nici nu exclud crearea de noi surprize plăcute în grupa E a Ligii Europa: „În Europa League sper să obţinem cât mai multe puncte. Luăm fiecare meci în parte şi vedem. Şi la Braga s-a spus că o să fie greu şi am bătut cu 2-0. În fotbal, orice este posibil. Trebuie să fim concentraţi.”, crede portarul Răzvan Stanca. Dincolo de eventuale recompense fincanciare şi glorie, colegul lui Stanca de echipă, tânărul mijlocaş, Paul Anton, vede o altă „miză” în cupele europene: experienţa deosebită pe care o poate acumula jucând la nivelul cel mai ridicat al fotbalului de pe „bătrânul continent”. Anton speră ca inedita experienţă să-i folosească în viitor: „Pentru mine, contează foarte mult şi experienţa dobândită în cupele europene. Din toate punctele de vedere. În primul rând, profesional, apoi dacă ai evoluţii bune, cota îţi poate creşte foarte mult, ai şansa să fii remarcat mai uşor. Dincolo de asta, întreaga echipă poate creşte ca valoare pentru că joci la un alt nivel, mai ales dacă ai şi ceva rezultate”.

 

Stanca apreciază concurenţa

Odată ajuns la Pandurii de la Steaua Bucureşti, goalkeeperul Răzvan Stanca pare să se fi izbit de o concurenţă neaşteptată pentru buturile porţii gorjene. Totuşi, fostul stelist, „maturizat” în ultimii ani, nu priveşte deloc cu ochi răi sistemul de rotaţie impus de antrenorul Cristi Pustai, dar mai ales concurenţa pe postul său. „Acum m-am maturizat, nu mai tratez antrenamentele ca în tinereţe, când credeam că e de ajuns să aperi bine doar la meci. E greu să joci, e un singur post, de asta se aplică şi rotaţia. E greu, dar poate aşa e mai bine. Toţi vor să joace meci de meci şi în felul ăsta apare concurenţa”, susţine Răzvan Stanca.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad