Șmecherii care și-au împărțit anual câte 4 milioane de euro, respinși la negocierile cu administrația CEO!


- Marin Condescu, zile numărate la șefia CS Pandurii Târgu Jiu
- Directorul Ion Răuț, certat de Laurențiu Ciurel
- Sindicatele nu mai vor decât pace
- CEO funcționează cu 7 grupuri

„Sacrificiul” sindicatelor , acela de a relua negocierile de dragul păcii sociale fără de care Complexul Energetic Oltenia nu ar fi capabil să depășească toate momentele grele, nu a fost bine primit de managerul CEO, Laurențiu Ciurel. Chemarea adiministrației CEO la renegocieri cu FNME a fost privită mai degrabă ca o provocare de actualul șef al CEO, contestat vehement, de altfel, până de curând de actualii lideri ai FNME.

Pe de altă parte, în problema demiterii lui Marin Condescu din funcția de președinte al CA de la CS Pandurii, anunțată cu ceva timp în urmă, unul dintre directorii CEO, membru în AGA s-a arătat mai tolerant decât s-a așteptat Laurențiu Ciurel. Este vorba despre unul dintre cei mai apropiați oameni ai managerului CEO, Ion Răuț, directorul resurselor umane al CEO.. Prin urmare, numărătoarea inversă privind șederea lui Marin Condescu în fruntea CA de la CS Pandurii, a reînceput.

Condescu, laudativ și pașnic

Recent, federația lui Marin Condescu  a avut un mesaj destul de interesant pentru liderii USL, mai exact pentru Florin Cârciumaru și Victor Ponta, având declarații surprinzător de… laudative, la adresa celor doi. Schimbarea drastică de opinie se poate remarca și în comunicatul transmis de FNME, de data aceasta cu privire la „binele” CE Oltenia.

Dacă grevă nu-i, la CEO trebuie obținută… pacea socială

FNME se arată extrem de preocupată de bunul mers al companiei de stat. Prin urmare, în opinia liderilor de sindicat,  reîntoarcerea la negocieri este aproape „vitală” în situația economică de azi a CEO. Iată mesajul FNME: “Colegiul Director al Federaţiei Naţionale Mine Energie, întrunit în şedinţă la Tg.Jiu în data de 05 august 2013, a împuternicit Biroul Executiv al FNME să reia dialogul social cu administraţia SC Complex Energetic Oltenia SA. Suntem conştienţi că acţiunile de forţă nu pot să conducă decât la destabilizarea situaţiei din C.E.O SA şi la o stare de tensiune externă. Considerăm că pacea socială trebuie să fie prioritară pentru ca SC CE Oltenia SA să fie capabilă să depăşească toate momentele grele cu care este nevoită să se confrunte. Suntem decişi să acordăm prioritate maximă păcii sociale care poate fi obţinută doar prin acordul de voinţă al administraţiei SC Complex Energetic Oltenia SA şi al sindicatelor din Federaţia Naţională Mine Energie”. Liderii nu au transmis exact despre ce probleme ar trebui rediscutate cu administrația dar prim-vicepreședintele Ion Rușeț a detaliat: “Este vorba despre acele dezacorduri privind modul de colectare a cotizaţiilor şi situația inspectorilor sociali. Sunt convins că vom ajunge la un consens cu administraţia, printr-un dialog susţinut”.

Laurențiu Ciurel nu are cu cine să negocieze fiindcă „lideri­lor le este frică să mai meargă între oameni”

Contactat telefonic pentru a comenta mesajul sindicatelor, acela de reîntoarcere la negocieri, managerul CEO Laurențiu Ciurel a declarat: „Eu sunt câteva zile în concediu, dar o să comentez cateva vorbe, daca tot v-am raspuns. În primul rând ce intelegeți prin sindicat? Eu țin legatura foarte strâns cu membrii de sindicat, care știu că au cu totul altă agendă decât Condescu, Golea, Mitrescu, Etăgan, Temelescu. Poate ar trebui să-l așteptăm și pe Fluierătoru? Domnii aceștia nu mai reprezintă pentru mine sindicat. Sunt doar un grup de șmecheri care au reușit ani de zile să împartă între ei circa 4 milioane de euro pe an dați cu drag de fostele administrații, ca să rămână în funcții. Acestea  sunt doar niște incercari de tergiversare a unei acțiuni care trebuie să aibă loc, adică alegerea liderilor direct de către oameni, cum a fost la Motru anul acesta, fără ca directorii de cariere să facă presiuni. Întoarcerea lor la dialog este doar o vorbă, după ce au constatat că nu le semnează nimeni cererile de grevă, majoritatea fiind atât de compromiși că le e frică să mai meargă între oameni”, a mai spus acesta.

Ion Răuț, tole­rant… de netolerat!

În ședința AGA din weekendul trecut, s-a amânat  și verdictul cu schimbarea președintelui clubului Pandurii, directorul Ion Răuț declarând presei că actele financiare cerute de luni de zile de administrația CEO, vor fi prezentate în data de 10 august. Laurențiu Ciurel a taxat toleranța directorului Răuț, spunând că aceste lucruri vor fi lămurite. Managerul nici n-a vrut să audă de vreo amânare: „Nu s-a amânat nimic. Domnul Răuț și-a depășit grav atribuțiile. Mandatul său era să constate sau nu că actele există, și, dacă nu, să ceară schimbarea lui Condescu și a statutului în ședința AGA.Ce-i aia că după ce se termină sezonul? Păi, de-abia a început. Tergiversări din nou, și de o parte și de alta, cu care nu pot fi de acord. Dar o vom regla în curând. Dar vreau să vă spun că CEO nu înseamnă doar asta, adică sindicaliști și fotbal. Sunt bucuros că în sfarșit funcționăm cu 7 grupuri și putem îndepărta într-o mare măsură pericolul ce aplana asupra locurilor de muncă și că reușim anul acesta să nu facem concedieri, așa cum am promis. În condițille date, asta e adevărata performanță, restul sunt lucruri mici pentru oameni mici”, a conchis șeful CEO.


Categoria: Dezvăluiri

Tags: , ,

Commentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. V. John says:

    Scriu aici pentru ca celelalte oficioase de partid ciureliste nu publica comentariile care nu le convin Impotenta consiliului de administratie isi spune cuvantul. Cand nu poate sa resolve problemele pentru care a fost numit, iese si publica documentele in presa de scandal, documente care de altfel ar trebui sa fie confidentiale. Si pentru ca autorii din spatele celor doua paiate de la minprest sunt prea tari pentru politrucul Sava et Mogoe et Cornescu incearca si e ice au invatat de la calinoiu ciurel si antonie, arunca oase penalilor din presa de scandal.
    antonie si raut ii protejeaza
    ei erau in consiliul de administratie cand au facut 300 de angajari fara acoperire in buget.
    ei au aprobat achizitia dusterelor.
    ei au aprobat cursurile la mare tabletele si laptopurile
    ei au aprobat salariile si sporurile nesimtite
    Mogoe et Cornescu vor sa preia MINPREST inca nu ati inteles?

    Thumb up 0 Thumb down 0

  2. V. John says:

    Scriu aici pentru ca celelalte oficioase de partid ciureliste nu publica comentariile care nu le convin
    “Specialistul” antonie, pleaca in Canada la Congresul Minier
    Ar fi deosebit de important daca atunci cand scrieti articole ati face o minima documentare.
    Pe site-ul Congresului sunt publicate titlurile lucrarilor. Ati fi surprinsa sa vedeti ca politrucul antonie nu este semnatarul niciunui articol.
    Este o jignire ca sa asociati numele acestui individ cu specialistii (doctorii in stiinte si nu numai din minerit).
    Stiati ca titlul tezei lui antonie contine un pleonasm mai mare decat toata activitatea sa obscura de pana in prezent? Stiati ca plagiatul tezei lui antonie il depaseste pe cel al lui ponta? Stiati ca singurele merite ale lui ionut predoiu memebru in delegatie este ca a aplicat impreuna cu elena pepelea tehnologia copy-paste pentru elaborarea “tezei de doctorat” a lui antonie? Stiati ca profesorilor din comisia de doctorat le este rusine ca au acordat aceast titlu?
    Si nu in ultimul rand stiati ca specialistul predoiu a devenit peste noapte specialist in minerit dupa publicarea a doua articole pseudoliterale in gorj domino, impact in gorj si scandal de gorj au scris dupa care toti specialisti din minerit se intrebau cine este acest predoiu care isi publica ineptiile de pseudospecialitate in ziarele de scandal din Gorj.

    Thumb up 1 Thumb down 0

  3. ioni says:

    cine e predoiu ca nu am inteles?

    Thumb up 0 Thumb down 0

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad