Şoferi băuţi la volan, la primele ore ale dimineţii

Miercuri dimineaţa, poliţişti ai Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 22 ani, din comuna Slivileşti, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Băleşti, având o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus de poliţişti la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală. În dimineaţa acestei zile, la orele 03:35, un echipaj de siguranţă publică din cadrul Poliţiei oraşului Ţicleni, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a identificat în trafic un tânăr în vârstă de 20 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 strada Petroliştilor. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, cu o alcoolemie peste limita legală.

Categoria: Eveniment

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad