Spectacol de folk și poezii la Hobița

Iubitorii de muzică și literatură vor putea participa, în cursul acestei zile, la un spectacolul de folk și poezii ,,Piatră de Hotar”. Evenimentul se va desfășura la Casa Muzeu „Constantin Brâncuși”, din localitatea Hobița, începând cu orele 12.00, și va fi organizat de către Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, în colaborare cu autoritățile locale, făcând parte din programul pregătit cu ocazia Zilelor Turismului Gorjean.
Potrivit organizatorilor, la eveniment vor participa numeroși scriitori gorjeni, precum și interpreți. ,,Astăzi îi așteptăm pe toți cei care doresc să participe, la spectacolul de folk și poezii «Piatră de hotar». Vor participa, printre alții, la eveniment poeții Spiridon Popescu, Adrian Frățilă sau Grigore Grigurgu”, a spus Ianis Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al SPA.
Tot în cursul acestei zile, începând cu orele 19.00, la Masa Tăcerii din Parcul Central al municipiului Târgu Jiu se va desfășura un spectacol în cadrul căruia spectatorii vor putea să îl asculte pe Mike Godoroja, precum și să participe la un joc de lumini de laser.

Categoria: Actualitate

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad