Suporterii au scandat: Știința, Știința!

Universitatea Craiova a învins cu 3-2 CS Mioveni, într-un meci-omagiu pentru marele jucător Costică Ștefănescu. Peste 3.000 de oameni au asistat la partidă, i-au scandat numele Căpitanului și au strigat „Știința, Știința” la golurile craiovenilor.

Partida a debutat sub semnul echilibrului, cele două echipe anulându-se reciproc, astfel încât la cabine s-a intrat fără gol. Partea secundă a fost spectaculoasă. Voinea a deschis scorul dintr-un penalty obținut de Dragu (53). Vizitatorii au egalat prin Tănasă, scăpat singur cu portarul (60). Dragu și-a adus echipa în avantaj, finalizând la colțul lung o acțiune personală a lui Ionuț Stancu (76). Craiovenii au făcut 3-1 prin sârbul Ivan Dragicevic, care a reluat cu capul, în plasă, centrarea lui Dragu (84). La ultimele două goluri ale oltenilor, tribuna a doua a explodat, cei prezenți scandând „Știința, Știința!” În momentele de final, George Gălan a reușit o execuție de senzație: bară-gol cu un șut de la 25 de metri.

Linkar și-a creionat primul 11

Erik Lincar a mizat pe Brac – Cârjă, Ljubinkovic, Scarlat, Stancu – Bardu, Ionescu, Dragalina, Precup – Ganea, Voinea. Pe parcursul reprizei a doua au intrat Irimia, Pătrașcu, Dragu, Sin, Dragicevic, Pârvu, Oprița, Velcovici, Vișan.
De partea cealaltă, Eftimie Iordan i-a folosit pe Croitoru – Dumitrache, Olteanu, Stoica, Cotiga, Popa, Răuță, Năstăsie, Biceanu, Ayza, Tănasă. Au mai jucat: Popescu, Boboc, Stan, Mazilu, Pasăre, Gălan.

Au jucat pentru Căpitan!

La începutul jocului de pe Ion Oblemenco s-a ținut un moment de reculegere pentru căpitanul Craiovei Maxima. Patru juniori de la CSJ Știința au intrat pe teren purtând un banner cu fotografia lui Costică Ștefănescu și mesajul „Căpitanul Craiovei Maxima“. Jucătorii celor două echipe au purtat tricouri imprimate cu chipul lui Ștefănescu pe care le-au înmânat suporterilor din tribune.
La finalul întâlnirii de pe Oblemenco, Marian Cârjă, fundașul Universității, a spus: „A fost o seară tristă, noi am jucat și pentru domnul Ștefănescu”.

Categoria: Sport

Lasa un comentariu




Daca vrei sa iti apara poza la comentariu, du-te la Gravatar.

* GorjDomino.com nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare.
banner ad